… Scenarii posibile: un muncitor din Occident lucrează o lună și încasează, să zicem, 2.000 de euro. Cu acești bani vine în România și angajează douăzeci de oameni, care vor munci pentru el. La sfîrșitul următoarei luni de zile îi plătește, pe fiecare, cu cîte 100 de euro. Produsul finit al celor douăzeci de oameni va fi vîndut – în Occident sau în orice altă parte a lumii, poate chiar și în România – conform prețurilor din țara de origine a respectivului
investitor. în consecință: el va încasa, din plusvaloarea creată de muncitorii români, de tot atîtea ori mai mult, din care însă îi va rămîne doar jumătate după ce statul român își va încasa drepturile prin impozite și taxe. Un alt caz: statul român – fie direct (prin bugetari), fie prin intermediul investitorilor privatizați, plătește tot douăzeci de oameni, sau de zece ori mai mulți, tot cu cîte 100 de euro lunar, vinde la prețuri occidentale produsul muncii lor și încaseasă un raport de 1/20. Bună treabă! (ar fi), dar nu prea se întîmplă așa! Extindem cadrul abordărilor: un muncitor român lucrează în țară, fie la „stat”, fie la „privatizați” – treizeci de zile dintr-o lună, dar este plătit numai pentru 21 de zile, diferențele urmînd să fie acoperite prin „libere” sau prin alte formule. Este corect? Sigur că nu! Salariatul trebuie să fie plătit pentru cît a lucrat, pentru a nu cădea într-un abuz de interese. Ca muncitor este angajat cu salariul minim pe economie, dar el nu muncește doar opt ore pe zi – cum este stipulat în contract -, ci și cîteva ore în plus. Adică: se spetește pe gratis! I se fură „de sub ochi” cîteva zeci de procente din ceea ce i s-ar cuveni…
„Spectacolul social” de fiecare zi ne este foarte bine cunoscut: profesorii fac greve; corpul medical-sanitar face greve; alții, procedează la fel. Din cînd în cînd li se mai măresc salariile. S-ar putea spune despre ei că sînt „băieți deștepți” (dar nu ca cei la care se referea, deunăzi, președintele Băsescu, fiindcă ăia nu fac greve, ci încheie contracte oneroase pe buzunarele noastre). Și uite-așa o ducem de la o zi la alta: făcînd calcule, mai înfuriindu-ne, mai gîndindu-ne că, poate, o să fie bine și pe ulița noastră. Totul e să nu ne pierdem răbdarea… (Gheorghe CHIȚIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.