Valori de patrimoniu

Redescoperirea propriei existențe

Enigmele istoriei românești – îngropate în arhive și muzee ale lumii, sau acoperite de lipsa noastră de interes – îi fascinează pe unii dintre concitadinii noștri, atinși de morbul curiozității și al dorinței de restabilire a adevărurilor noastre eterne. Un cunoscut profesor pensionar comăneștean „ne provoacă” la redescoperirea propriei noastre existențe din perspectiva documentelor de patrimoniu. Ne raliem, în primul rînd pentru că oferta sa arhivistică e una incitantă și interesantă. Iată ce ne spune acesta în textul de introducere pe care ni-l propune publicării, avînd ca motto „Arhive și tezaure românești aflate pe meleaguri străine”:

De ce vînau imperialii arhivele românești?

Textele pe care vi le voi propune în aparițiile viitoare reprezintă o sinteză prin punctarea unor date și idei principale formulate încă de prin anii 1959 – 1960, pe cînd aveam program de studiu la Biblioteca Academiei și la alte centre de documentare, ca student (Facultatea de Litere a Universității București). Pregăteam lucrarea stabilită pentru examenul de licență și diplomă, intitulată „Presa – între cele două războaie mondiale”. Atunci, între colecții de documente mi-am amintit și de aprecierile profesorului de istorie I. Nacu – primul director al liceului din Moinești – despre „arhive și tezaure românești aflate pe meleaguri străine, în afara granițelor țării noastre”. Un regretat coleg – Ion Radu – student de prin apropierea Bucureștiului, o perioadă de timp și coleg de cameră – constatînd valoarea și exactitatea datelor pe care, parțial, le cunoștea, m-a sfătuit să fiu deosebit de prudent cu informațiile deținute, ca să nu dau „de necazuri” (din cauză că mă refeream, în mod firesc, și la tezaurul național, de o valoare inestimabilă, din care se retrocedaseră României doar firimituri – între anii 1935 – 1956) de către URSS, iar imperiul totalitar de la Răsărit avea controlul și-și dicta interesele în tot „lagărul socialist” de după Cortina de Fier. După decembrie 1989 toate datele referitoare la acest subiect le-am reverificat (și vă asigur că au rămas cam aceleași), le-am recompletat acolo unde a fost cazul, aducîndu-le – cum se zice – „la zi”, activitate în urma căreia a rezultat această prezentare în rezumat.
Este regretabilă evitarea subiectului, perioade mari de timp, de către presă, ceea ce a lipsit de sprijin statul în acțiunea de recuperare a acestor valori inestimabile din stăpînirea străinilor. Total inegală este tratarea subiectului în cele trei etape (între cele două războaie mondiale, în totalitarism și după 1989). Un rezultat incredibil s-a înregistrat, în privința recuperărilor, a acestor valori. între anii 1960 – 2006, în aproape o jumătate de secol – rezultat ZERO.
Populația României, în general, este conștientă de existența acestui adevăr, care nu-i face plăcere – al prezenței unor arhive și tezaure incontestabil românești, de o valoare inestimnabilă – în stăpînirea altor state, care ne-au împins, în etapele anterioare, la unele neajunsuri și chiar la participarea la conflicte mondiale. Arhivele și tezaurele românești duse în spații geografice care nu le aparțin, odiosul tratat Ribbentrop-Molotov, miile de familii de români strămutate – din Basarabia și Bucovina – în Siberia, pentru a le lua locul alte populații slavofone (ceea ce a constituit o adevărată acțiune de genocid împotriva așezărilor noastre strămoșești și a populațiilor acestora) sînt tot atîtea aspecte nedemne la care Europa și restul lumii au asistat ca la un spectacol, fără a avea reacția cuvenită – de condamnare hotărîtă, la nivelul evoluției umanității din secolele al XX-lea și al XXI-lea. Incontestabil, cetățenii români consideră că presa ar fi trebuit să fie cu mult mai activă în privința aspectelor menționate de recuperare a valorilor inestimabile aparținînd poporului nostru, valori încă aflate pe meleaguri străine.

Pe valea pîrîului Urmeniș: simțul măsurii

Reprezintă o lucrare-evocare, cu date și fapte deosebite din viața regretatului învățător N. Itigan – fost dascăl în cartierul Văsîiești – Moinești, un adept al practicilor, cu rezultate lăudabile, ale gospodarilor din timpul existenței Sfatului Bătrînilor, din etapele anterioare. Dascălul acesta a avut parte de multe necazuri și a fost greu încercat în totalitarism, cînd pentru o hartă a României – „uitată” în fața clasei – cu toate provinciile, inclusiv Basarabia, Bucovina și Insula Șerpilor, ocupate de imperiul lui Stalin și la care s-au mai adăugat și alte „amănunte” – participarea la „rețele anticomuniste”, s-a numărat printre deținuții canalului Dunăre – Marea Neagră.
Dar: de ce vînau imperialii din jurul nostru arhivele românești? Iată răspunsurile pe care mi le propun să le dau în episoadele care urmează acestui text introductiv. (prof. Ioan Tudor – TROTUȘANU)

P.S.: Referirile pe care le faceți, ca și interpretările pe care le dați faptului că nu ați fost semnat la unul dintre articolele publicate pe parcursul anului trecut, nu au acoperire în realitate. Pur și simplu, omisiunea se datorează unei erori de tehnoredactare computerizată. Noi „nu practicăm cenzura”, nu reprezentăm nici „grupuri de interese”, și cu atît mai puțin „nu plătim polițe”. Așadar, scrieți-ne fără nici o rezervă! Vom avea grijă ca în textele dv., ori la finalul acestora, să nu se strecoare nici o inexactitate.constatînd valoarea și exactitatea datelor pe care, parțial, le cunoștea,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!