Varietăți critice

Autoare și personaj

Constantin CĂLIN

Orice prezentare de carte e, și trebuie să rămînă, cu rest. Mai ales una orală. Ne-am „omorî” publicul, dacă am încerca să spunem „totul”. Trebuie să-i dăm și lui satisfacția de a descoperi singur anumite lucruri. De altminteri, unele dintre ele nici nu se pretează a fi expuse la „lansări”, care, vrînd-nevrînd, impun un discurs publicitar. Puteam, de pildă, joia trecută, cînd am vorbit despre „Urît mai trăiți, domnilor!”, de d-na Carmen Mihalache, să aloc o parte din cuvînt greșelilor de tipar, să mă amuz că „Mon coeur mis a nu” (Inima mea așa cum este, titlul unuia din cele două jurnale ale lui Baudelaire, care l-a împrumutat de la Poe: „My heart laid bare”) a devenit „Non coeur mis a nu”? Nu puteam, căci „lumea” nu m-ar fi urmărit într-o asemenea demonstrație. La o săptămînă după eveniment, regretul meu nu e de a fi lăsat în umbră unele aspecte „specioase”, ci de a nu le fi comentat pe toate acelea care meritau relevate. M-am referit numai tangențial la felul autoarei de a scrie. Natură de estetă, ea acordă o mare importanță frumuseții acestuia. Textele sale sînt lustruite, paietate, rotunjite. Cartea ar fi putut să se numească foarte bine „Caligrafii”. Frazele evocă o gesticulație de acest tip. Nu sînt deloc uscate: au în ele ulei și suc. D-na Carmen Mihalache scrie de parcă ar mîngîia: e (sau își impune) să fie catifelată și tonică. „Proza” ei e, cel mai adesea, amabilă, dar și dezgustată uneori, ca în paginile articolului „Urît mai trăiți, domnilor!”, în care mustră, folosindu-se de o observație a lui Gorki despre lumea lui Cehov, lumea noastră „tot mai insensibilă, mai vulgară (și) egoistă, lacomă de consum, dependentă de el, uniformizată, contabilizată strict, fără mister, fără transcendență”. „Bunătatea” face parte din stil, unul apropiat de manierism, bazat pe o înțelepciune atent drămuită și pe o eleganță ținută mereu sub control. D-na Carmen Mihalache e, cu „program”, comprehensivă, tolerantă, amabilă. O asemenea demonstrație ridică problema sincerității. Din punctul meu de vedere, autoarea „Logicii de femeie” e sinceră, în sensul că atitudinea sa e coerentă, omogenă. La nivelul textelor, ea nu se contrazice, iar textele, dacă mi-i îngăduită o atare constatare, au obligat-o să-și modifice viața după ele. Altfel spus, d-na Carmen Mihalache e un „personaj” care se străduiește să se comporte după cum scrie. Bineînțeles, artificiul se simte și în scris, și în viață. Poți fi sincer și automistificîndu-te, trăindu-ți fantasmele, transformîndu-ți habitudinile în virtuți. „Am nevoie de antidoturi împotriva răului, – scrie ea în «Decupaje» – a neajunsului din mine și a urîtului din lume. âmi ridic o fortăreață de iluzii și mă-nconjor de lucruri frumoase, care-mi fac bine: tablouri, albume de artă, cărți, mici obiecte cu valoare sentimentală. Și flori, cît mai multe flori”. în rezumat, se apără prin artă. Această rețetă este, fără îndoială, nobilă, dar nu știu cît e de eficientă în alte cazuri, căci lectura și confortul sînt niște paliative, nu vindecă definitiv frustrările și melancoliile. „Fortăreața de iluzii” poate cădea oricînd sub asalturile realității. însă – spre norocul ei – d-na Carmen Mihalache nu se mărturisește doar pentru a-și ușura inima, ci, mai ales, cred, pentru a arăta că, în ciuda vicisitudinilor și decepțiilor, își acordă un statut de excepție. Declarațiile și diversele sale paranteze sînt menite să schițeze un contrast și o opoziție față de ceea ce e comun, meschin, plat. Reproșul „Urît mai trăiți, domnilor!” e, în egală măsură, și „Urît mai trăiți, doamnelor!”. „Urît” vrea să însemne aci un „nivel sufletesc” scăzut, lipsa de „poezie” și de „ideal”, într-un cuvînt: mediocritate. Cert, cartea d-nei Carmen Mihalache invită la autoanalize, în schimb remediile pe care le oferă pentru depășirea „urîtului” par limitate, ca să nu zic, cum probabil vor fi taxate, vetuste: lectură, teatru, flori și parfumuri. Regimul de „personaj”, care autoarei i se potrivește, nu se potrivește tuturor. De exemplu, nu toată lumea e tentată sau are timp pentru „reprize” de narcisism”. Ar fi plictisitor, chiar exasperant, să întîlnim aceleași preferințe și același tip de discurs la prea multe persoane. D-na Carmen Mihalache trebuie, prin urmare, „să-și cultive (singură) grădina”, fără a spera la imitatori/imitatoare. Altminteri, ceea ce propune a fi o eliberare, ar ajunge o constrîngere.
La „lansare” s-ar fi cuvenit, pentru a o situa mai exact pe autoare, să formulez cîteva considerații despre publicistica feminină actuală, despre care puțini au o idee clară. Cereți cuiva să vă citeze zece nume de femei din presa scrisă și veți vedea atunci ezitări și confuzii. Răspunsul depinde de aria lecturilor fiecăruia. Dacă nu citești anumite ziare și reviste, alegerea va fi neconcludentă. în loc de doamne, riști să citezi țațe și jagardele. Evident, presa e plină de femei, dar numai cîteva au atributele feminității: sensibilitate, acuitate, gust, finețe. Majoritatea sînt masculinizate: aspre, bățoase, fără scrupule și fără emoții. Ziariste-soldați, care se descurcă în orice domeniu, fără preocupări formale, care relatează prompt și stereotip. O polivalentă, d-na Carmen Mihalache se plasează, prin subiecte și stil, la hotarul dintre gazetăria cotidiană (executată cu mijloace literare) și cea a „revistelor de nișă”. E capabilă, adică, să scrie și o cronică dramatică și una de modă, să redacteze un cursiv acid și o analiză, să livreze un citat din Proust sau din Sartre, dar și să se refere la niște bagatele etc. E intelectuală, fără a fi pedantă; dimpotrivă, are acuratețe și fluență. E drept, se cam alintă, dar în general o face cu măsură, evitînd să agaseze. Familia în care se încadrează cel mai firesc e cea a cronicăreselor de teatru, dar ar putea să figureze și într-un tablou mai larg, alături de Tia Șerbănescu, Magda Mihăilescu, Ioana Pîrvulescu, Eugenia Vodă, Miruna Munteanu, Mădălina Firănescu, Ruxandra Cesereanu, Magdalena Boiangiu, Diana Popescu, Dara Mihaela Codescu etc. La Bacău, în meserie, deocamdată nu are competitoare. Se afirmă, însă, din ce în ce mai pregnant, Elena Ciobanu și Laura Huiban., d-na Carmen Mihalache e un „personaj” care se străduieș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!