Concursul pentru ocuparea posturilor de directori la spitale, desfășurat în 14 martie, s-a încheiat cu rezultate neașteptate în cazul unora, deși părea a se desfășura fără nici un fel de surprize. Astfel, la Spitalul Județean de Urgență (SJU), nici unul dintre cei doi candidați la postul de director administrativ, printre care și cel care deține scaunul în momentul de față, nu a reușit să obțină media minimă de admitere, adică 7,00. La fel s-a întîmplat și la Spitalul TBC, unde fotoliul de director financiar-contabil nu a fost cîștigat de nici unul dintre cei doi concurenți, care au picat la una dintre probele de examen. în rest, la SJU, în urma concursului, pe funcția de director medical a rămas în continuare doctorița Valerica Stan (media 9,05), pe cea de director financiar-contabil, Gabriela Suvac (media 8,80), iar pe cea de director de îngrijiri, Natalia Jicmon (media 9,24). La Spitalul TBC, funcția de director medical a fost preluată de fostul manager interimar, doctorul Marius Apostu. La Spitalul Municipal de Urgență Moinești, funcția de director medical va fi deținută de doctorița Maria Purcărin, iar cea de director de îngrijiri, de Ștefan Vașloveanu. Cei doi au avut pînă acum aceleași funcții, fiind singurii înscriși în concurs și care au reușit „cu brio”, după cum declară președintele comisiei, doctorul Adrian Cotîrleț, managerul unității. Comitetul director este neschimbat și la Spitalul de Pediatrie, unde director medical va fi în continuare doctorița Aurelia Țaga, iar director financiar-contabil, Gheorghe Gînac. Cei respinși au avut posibilitatea ca pînă ieri, la ora 19.00, să depună contestație. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.