… Unde ni-s lecturile de altădată?!

Gheorghe CHIȚIMUȘ

De fapt, titlul acestor rî nduri este doar o prescurtare pentru drama culturii române actuale, și mai ales pentru tragica și absurda condiție a scriitorului român contemporan. Cred că cel mai mare stoc de „marfă” în România este CARTEA. Românii – cei care își permit – cumpără calculatoare, nu cărți. Dacă îi întrebi la ce le folosesc acele calculatoare, îți răspund că obțin informații de care vor. Ca și cum românii ar dori să devină, fiecare în parte, o agenție de informnații, sau poate enciclopedii ambulante. în istoria curiozităților au existat persoane – încă înainte de apariția calculatoarelor – care au crezut că dacă citesc enciclopedii devin foarte bine informați, chiar… deștepți. S-au înșelat: au rămas la fel de „descoperiți”.
Dar, să revenim la ideea inițială. Librăriile, la ora actuală sînt pline de cărți, nu de cumpărători. Tipografiile, în general, prosperă. Dar nu neapărat din producția de carte. Editurile, la rîndul lor, în general, rezistă. Comercianții de carte – foarte puțini -, rezistă și ei, dar cu greu. Tirajele volumelor de proză și poezie sînt „confidențiale” din cauză că sînt ridicol de mici. Și chiar dacă sînt atît de mici, tot nu se vînd; mai ales cărțile de poezie. Printre cauzele acestei stări de fapt putem enumera: moștenirea anticulturală de dinainte de 1990; prețurile aberant de mari ale cărții, astăzi; spiritul anticultural care se propagă la ora actuală prin intermediul televiziunilor dar, mai cred eu, și prin felul în care se face, acum, școala. S-a ajuns, în special în ultimii ani, ca poeții, scriitorii – în general -, să scrie exclusiv unii pentru alții, să se citească doar unii pe alții! De fapt, aproape că nici între ei nu se mai citesc. De asemenea, foarte nocivă și total falsă este și percepția asupra destinului cărții și prin alte colțuri de lume, unele chiar cu pretenții. Cei care afirmă că occidentalii sînt inculți, că nu citesc propagă, poate chiar inconștient – acel dispreț ceaușist-naționalist la adresa „țărilor de mare cultură”, în special la adresa occidentului. Trebuie precizat că populațiile acestor țări au tradiție de secole în privința lecturii. Pentru că dacă ar fi să facem o anumită ierarhizare – lectura este instalată pe primul loc, alături de scris. Un român-pașoptist spunea, cîndva: scrie-ți băieți, numai scrieți! Cred că ar fi trebuit să-și ducă îndemnul mai departe, în genul: citiți băieți, numai citiți! Dacă ar fi făcut-o, iar sfatul i-ar fi fost urmat, astăzi societatea românească ar fi fost cu totul alta! O paralelă: mă gîndesc, de pildă, nu la o țară occidentală, ci la una de mare cultură, care este Rusia. Am rămas uimit atunci cînd am aflat că, invers decît la noi, înainte să le apară marii scriitori limba rusă era aproape formată, cristalizată; bibliotecile lor erau arhipline încă înainte de anii 1800, cu traduceri din marea cultură a umanității, iar elita lor intelectuală citea impresionant de mult. Un alt patriot român spunea, pe la 1870, că a fost într-o vizită prin Italia și că a constatat că, acolo, oamenii merg la teatru și la operă în număr foarte mare – oamenii simpli, obișnuiți. Pe cînd la noi? Nu mergeau decît „boierii cei mari”!… Sau: vedem într-un serial de televiziune consacrat vieții și creației lui Balzac: oameni simpli protestează în fața vreunei edituri atunci cînd un editor mai rapace pune prețuri la cărți peste puterea lor de cumpărare!
în zilele noastre sînt intervievați oameni de diverse categorii sociale despre lecturile lor din diverși scriitori actuali. Văd, de asemenea, în fotografii de presă, cozi de sute de oameni în diverse orașe din Franța, Germania, Spania, care așteaptă să cumpere cărți cu autografele autorilor, în cadrul numitelor „ședințe de autografe” care se constituie în evenimente culturale intens mediatizate.
în România se citea destul de mult înainte de război, dar și după, cu o perioadă de vîrf pe care o apreciez între anii ’60 – ’70.
Revenind mai pe plan local, citesc și recitesc unele dintre cărțile scriitorilor băcăuani – Ovidiu Genaru, Victor Munteanu, Ioan Tudor Iovian, Dan Petrușcă, Petru Cimpoeșu, Gelu Măgureanu, dar și pe ale altora, și redescoper că acești autori merită din plin să fie cunoscuți, citiți, comentați, apreciați. Merită, dar sînt înconjurați de tăcere. Tăcere și nimic mai mult. Nicăieri ședințe de lectură, de autografe, acțiuni de vindere de carte. Iată de ce, oarecum patetic dar foarte realist, exclam: unde ni-s lecturile de altădată?!…crezut că dacă citesc enc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!