PULSUL STRĂZII Investiții pentru viitor

Redacția Ziarul de Bacău

Privește-ți copiii și-ți vei vedea viitorul! Un adevăr perpetuu, pe care nu de puține ori îl uităm ori îl nesocotim. Prin înseși prevederile constituționale, copiii au dreptul la dezvoltarea liberă, fizică, psihică și intelectuală, statul obligîndu-se să asigure toate condițiile necesare realizării acestor deziderate. Este, acesta, respectat de către guvernanții noștri? Iată părerile exprimate de băcăuani:

Cătălin Mihai, 18 ani, elev: „Din păcate, la noi în țară nu prea se respectă drepturile copilului. De fapt, cîteodată da, cîteodată nu. Una din piedici în dezvoltarea unui copil – dezvoltare fizică, psihică și intelectuală – este situația financiară precară”.

Raluca Pușcașu, 15 ani, elevă: „Vedem la televizor fel de fel de cazuri de încălcare a drepturilor copilului. Trebuie să recunoaștem că, de cele mai multe ori, nu se respectă aceste drepturi, chiar și de către guvernanți”.

Florentina Cobzaru, 50 de ani confecționeră: „Mai puțin în România. Depinde de fiecare caz în parte. Sînt mulți copii dezamăgiți; mai ales tinerii care termină o școală și efectiv nu știu încotro s-o apuce”.

Vasile Rotaru, 56 de ani, profesor: „Nu. Există mari diferențe între mediile sociale. Cei de la țară, în mod special, nu au posibilitate să studieze și, cel mai important, nu au posibilități materiale”.

A consemnat Geanina ISTRATE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.