La vîrsta la care nu are nici măcar carte de identitate, un puști de 13 ani din Sascut-sat a devenit șofer peste noapte. Ioan F. a profitat de faptul că tatăl său plecase cu treburi la Bacău și a pus ochii pe Dacia lăsată de el în curte. De aici și pînă la o plimbare pe ulița satului n-a fost decît un pas. Pentru asta, puștiul și-a mobilizat vecinii, care au înhămat calul la Dacie și au scos-o în stradă, unde băiatul a pornit-o cu chei potrivite și a demarat. Nu a făcut decît cîteva sute de metri, deoarece unui polițist i s-a părut cel puțin suspect că volanul pare cam mare pentru cel care îl manevreaza. După această întîlnire, Ioan F. se poate lăuda că puțini sînt cei de vîrsta sa cercetați penal pentru conducere fără permis. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.