Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Ioan Gherheș, a fost prezent, ieri, în Bacău pentru a evalua activitatea celor două instituții de mediu și mai ales modul în care se reglementează activitatea celui mai mare poluator al Bacăului, societatea Amurco. Gherheș a avut în acest sens și discuții cu prefectul județului, și cu primarul municipiului. „Agenția Regională pentru Protecția Mediului este acum în faza de elaborare a autorizației de mediu pentru Amurco. Aceasta va cuprinde un plan de măsuri pentru reducerea progresivă a poluării, a emisiilor de amoniac care provin de la societate. Știm că aveți în Bacău valuri de poluări pe care Garda de Mediu le-a sancționat. Din acest motiv, autorizația de mediu trebuie să includă un program de măsuri care să ofere garanția că Amurco nu va mai constitui o sursă de poluare. Trebuie precizat, de asemenea, că orice măsură convenită, cu termen aferent, care nu e respectată duce la sistarea activității. Nu vom lăsa Amurco să funcționeze pînă în 2009, dacă nu respectă acest plan de acțiuni. Am avut discuții și cu conducerea Amurco și am fost surprins de faptul că, deși are o perioadă de conformare negociată pînă în 2010, s-a arătat flexibilă în a reduce din această perioadă pînă la nivelul lui 2009”, a arătat președintele ANPM.
Ioan Gherheș a solicitat, la rîndul său, conducerii Amurco să monitorizeze emisiile de amoniac la coș și să-și ajusteze producția în condiții meteo speciale, cînd emisiile nu se pot dispersa în atmosferă, iar impactul asupra mediului și populației este ridicat.
Probleme la Onești și Tîrgu Ocna
Președintele ANPM s-a referit, în conferința de presă de ieri, și la problema gestionării deșeurilor în județ. Dacă municipiul Bacău a fost apreciat pentru proiectul de amenajare a depozitului ecologic, nu același lucru se poate spune despre Onești și Tîrgu Ocna, care nu au o perspectivă clară legată de modul de gestionare a deșeurilor. „Am discutat cu prefectul și am identificat două alternative – posibilitatea ca primăriile să se asocieze pentru demararea unui proiect cu fonduri structurale sau încheierea unui parteneriat public privat, care să conducă la o soluție economică pe o perioadă mult mai scurtă ca timp. Pînă în 2009, depozitele neconforme trebuie închise. între timp, însă, trebuie create depozite alternative conforme”, a explicat Ioan Gherheș.
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului a purtat o
serie de discuții și cu prefectul Gabriel Berca. Acestea s-au axat pe
două teme, societatea „Amurco” și gropile ecologice pentru
strîngerea gunoiului. „Societatea «Amurco», are un plan foarte bine stabilit pe care trebuie să îl respecte, după obținerea autorizației integrate de mediu. Dacă nu va respecta o singură măsură din acest plan, societatea poate fi chiar închisă. Eu, ca prefect, am obligația să verific cum se respectă pocedurile legale în județ, inclusiv pe mediu”, a declarat prefectul Gabriel Berca. El a lansat și o variantă de rezolvare pentru problema deșeurilor din Onești. „Soluția, pînă la asocierea comunităților din zonă, pentru un proiect și atragerea fondurilor structurale, o reprezintă contactarea unui investitor, căruia să i se pună la dispoziție terenul, iar acesta să vină cu investiția”, a precizat Berca. Săptămîna viitoare, Prefectura Bacău va organiza o nouă întîlnire cu primarii din județ, pentru ca aceștia să afle cum se gestionează deșeurile și ce legi de protecția mediului trebuie să respecte. Astfel, nu vor putea spune apoi că au primit amenzi uriașe fără să fi fost informați în prealabil.
(Cătălina CHIFU, Claudiu TĂNĂSESCU) – Societatea „Amurco” poate fi închisă dacă nu respectă măsurile impuse de specialiștii de la Mediu
Auto
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.