Curiozități în învățămîntul băcăuan
Directorul Școlii de Arte și Meserii Buhuși a obținut gradație de merit după numai șase luni de directorat. Inspectorul școlar general adjunct Brîndușa Popescu spune că i-a scăpat acest amănunt și că va anula decizia de acordare a gradației, pentru a nu se „crea precedent”.
Unul dintre cei nouă directori fericiți de a fi fost declarați cîștigători ai unei gradații de merit pentru următorii patru ani este și Ciprian Zaharia, aflat la conducerea Școlii de Arte și Meserii Buhuși din septembrie 2006, adică de numai șase luni. Faptul este cel puțin curios, avînd în vedere că această distincție se acordă pentru activitatea depusă în ultimii patru ani. Chiar dacă moral situația are explicații, legal, calculul nu iese. „Sînt director din septembrie, dar consilier educativ de șase-șapte ani. Să zicem că nu asta este ideea care stă la baza deciziei de a mi se acorda gradație, ci numărul mare de proiecte pe care le-am făcut în calitate de consilier educativ, care este un fel de director adjunct. Și, deși consilierii educativi muncesc foarte mult să facă proiecte, nu pot beneficia de nici o răsplată. Din punct de vedere sentimental, să știți că se leagă, pentru că pe mine m-a preocupat foarte mult școala, știți că aici este și un caz mai special, pentru că avem un număr mare de elevi de etnie rromă. Asta e realitatea. Dacă nu merit, voi demisiona”, explică Ciprian Zaharia, directorul școlii de Arte și Meserii Buhuși.
âi vor retrage gradația
Inspectorul școlar general adjunct Brîndușa Popescu, președinte al Comisiei de stabilire a punctajului, a declarat că este posibil să anuleze decizia de acordare a gradației. „Domnul Zaharia a depus dosar și la matematică, unde a obținut un punctaj foarte mic. De aceea a decis să-și schimbe cererea, pentru director. Are activități pe toată întinderea Buhușiului. Tot ce s-a făcut pentru școlile din Buhuși s-a făcut datorită dumnealui. Problema s-a discutat și în comisia paritară, pentru că este un om destoinic. Amănuntul legat de cele șase luni nu l-am avut în vedere, ci cred că am luat în considerare mai mult valoarea sa ca director. Dar cred că o să propun să-i ia gradația, să nu se creeze un precedent”, spune Brîndușa Popescu. Inspectorul școlar general Ovidiu Cojocaru a declarat că la întoarcerea Brîndușei Popescu de la Vaslui, unde se află pentru a face parte dintr-o comisie de inspecție, o să-i ceară socoteala pentru cazul apărut. „Trebuie văzut dacă, totuși, comisia nu a ținut seama și de activitatea lui ca profesor. Oricît s-ar schimba metodologia, nu cred că poate ieși perfectă. Cînd vine doamna Popescu, trebuie să-i cer un pic socoteală, pentru că nu cunosc situația, am făcut parte doar din comisia de contestații. âmi exprim însă convingerea că s-au făcut lucruri bune”, a subliniat Cojocaru. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.