Motorul de căutare pe internet Google va șterge regulat baza sa de date despre internauții care vizitează paginile sale, pentru a le păstra anonimatul. Google vrea să suprime din baza sa de date informațiile colectate de “cookies”, programele instalate pe anumite pagini web destinate să urmărească vizitele internauților pe net pentru a le identifica profilul de consumator. Grupul va șterge, de asemenea, unele elemente din adresa IP a internauților, coordonate care permit identificarea calculatorului folosit.
Datele strînse despre căutările internauților vor deveni anonime după 18 luni de prezență în baza de date a Google. Sistemul va fi operațional într-un an, a indicat compania. Această decizie este o schimbare notabilă pentru firma californiană, care se obișnuise să strîngă aceste date. “Sîntem bucuroși să anunțăm această schimbare în politica noastră de confidențialitate”, au scris avocații Google Peter Fleischer și Nicole Wong pe site-ul grupului. Decizia a fost luată după ce avocații au discutat cu experți în privința confidențialității din Europa și SUA. Zilele trecute, o americancă a fost condamnată pentru că și-a ucis soțul, după ce anchetatorii au descoperit că, înainte de a comite crima, a căutat pe Google și MSN „otrăvi nedetectabile”, „cum să îți omori soțul”, „legi despre arme”.Nicole
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.