Carnetul cu note

Administrator

Ziua Pomilor

• trecutul de lîngă noi: actualitatea presei interbelice băcăuane

Prin pomi e ciripit și cânt
Văzduhu-i plin de-un roșu soare… Coșbuc

Sărbătoarea primăverii și a pomilor, are loc la toate popoarele indiferent de cultură și vârstă. Ar fi fost cu neputință, ca omul să fi rămas pasiv la trezirea din vis a vieții, când se îngână păsările, cu șoaptele florilor și zumzetul gângăniilor. Speranță, veselie și tinerețe pretutindeni, în mugurele verde pleznit, în coarda de vie îmbobocită, în brazda reavănă răsturnată. Pomii ca niște sfeșnice se pregătesc să primească sărbătoarea florilor.
Acum e timpul să sădim pom și să legăm în una frumosul cu folositorul. Nu trebuie să existe copil de școală, care să nu sădească în „Ziua pomilor” copăcelul lui, pe care să-l îngrijească cu dragoste și grijă mulțumit în suflet, că a făcut cu micile lui puteri și el ceva pe lume și să se simtă legat prin ceva cu pământul care-l hrănește. Pomul va crește mare, va da roade și la umbra lui se vor odihni trudiții drumeți, binecuvântând pe Dumnezeu și pe cel care l-a pus.
Copilul care l-a sădit, îl va vedea crescând și îmbătrânind ca și dânsul, iar marginele șoselelor noastre și locurile bătute de arșiță se vor îmbrăca în haină verde.
Pomii sunt ocrotirea și fericirea vieții. Au existat popoare care s’au închinat pomilor. La Paris, când a fost vorba să se taie doi copaci., pentru a se ridica în locul lor un monument, a fost o indignare generală, ca și cum s’ar fi părăduit un mare edificiu cultural.
La noi s’au distrus în mod nemilos păduri întregi, fără ca să ne opunem că rămân locurile pradă puhoaielor și arșiței. Să sperăm că ne-am lecuit de nepăsare. Să ne fie dragi pomii și să-i privim ca pe niște prieteni blagosloviți, căci ei purifică aerul, înfrânează puhoaele, ei sunt mândria și sărbătoarea pământului. Cine sădește un pom oficiează o taină sfântă, pentru care urmașii vor fi recunoscători. (ALEX. ȘENDREA, articol apărut în ziarul „Bacăul” – martie 1938) Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.