Pro musica

Lester Young – un non-conformist

Radu CIOBANU

Lester Young a fost unul dintre adevărații giganți ai jazzului, un tenor saxofonist care a provocat o complet diferită concepție de interpretare a instrumentului de suflat, plutind peste măsuri cu o tonalitate degajată opusă abordării în forță impusă la vremea aceea de Coleman Hawkins. Un non-conformist, Young (poreclit „Pres” de Billie Holiday) a cunoscut, ca o ironie a sorții, în anii ’50, experiența de a auzi mulți tineri încercînd să-i imite stilul.
Deși copilăria și-a petrecut-o lîngă New Orleans (s-a născut pe 27 august 1909, la Woodville – Mississippi), Lester a trăit în Minneapolis, prin anii ’20 cîntînd în familie într-o formație legendară. A studiat vioara, trompeta și tobele, începînd să cînte la alto saxofon pe la 13 ani. Refuzînd un turneu în sud, Young a plecat de acasă în 1927 și a călătorit cu trupa Art Bronson’s Bostonians, trecînd la sax tenor. în 1929 s-a reîntors în formația familiei cu angajamente diverse în următorii ani, cîntînd în trupe ca Walter Page’s Blue Devils (1930, 1932-1933), Eddie Barefield în 1931 și Bennie Monten și King Oliver în 1933. A intrat în orchestra lui Count Basie pentru prima oară în 1934, dar a părăsit-o pentru a-l înlocui pe Hawkins în orchestra Fletcher Henderson. Din păcate, maniera sa relaxată i-a enervat mai degrabă pe membrii acestei formații, care doreau o continuare a stilului viguros impus de Hawkins, astfel că acest contract nu a durat mult. După un turneu cu Andy Kirk și cîteva slujbe de scurtă durată, Lester Young s-a întors la Basie în 1936, la timp ca să strălucească cu orchestra care domina estul Statelor Unite. Young a făcut istorie în acea perioadă nu numai cu Count Basie, ci și în formule restrînse cu Bilie Holiday și Teddy Wilson, într-o serie de înregistrări devenite clasice pentru jazz. Despărțirea de Count Basie din 1940 nu a fost un pas înainte în carieră, în ciuda faimei sale. Co-lider al unei formații obscure împreună cu fratele său Lee Young, în Los Angeles, se reîntoarce la Basie în decembrie 1943. Aici a cunoscut o perioadă de grație de nouă luni de zile, înregistrînd cu un cvartet memorabil împreună cu basistul Slam Stewart și a jucat și într-un film scurt – Jammin’ the blues – înainte de a fi înrolat. Experiența militară i-a provocat oribile avataruri, afectîndu-i sănătatea mintală. Deși mulți critici au scris că tonalitatea lui Young nu a mai fost la fel după stagiul militar, și în pofida problemelor de sănătate, a doua jumătate a anilor ’40 a făcut turnee admirabile cu formația Jazz at the Philarmonic, a înregistrat o serie minunată pentru casa Alladin și a avut aranjamente serioase.
Totuși, suferința mentală l-a împins să-și construiască un zid între el și lumea exterioară, inventîndu-și și un vocabular personal.
Young era deranjat că imitatorii lui cîștigau mai bine decît el și a început să bea, renunțînd la hrană, cu rezultate predictibile asupra sănătății sale. Albumul din 1956 – Jazz Giants – îl găsește într-o formă de zile mari și participă pentru ultima oară, împreună cu Basie, la Fest de la Newport. Se îmbolnăvește la Paris, la începutul anului ’59 și, reîntors la New York, moare de inimă pe 15 martie1959.
âmpreună cu Coleman Hawkins și John Coltrane este considerat unul din primii trei saxofoniști tenori din toate timpurile. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!