Ascensiuni duhovnicești

Mărturisirile ortodoxe

• Sfintele Taine – mijloace de mîntuire și regenerare a vieții morale a credincioșilor n Harul Sfintelor Taine – energie divină necreată a Sfintei Treimi n Ierarhia bisericească sacramentală n Misteriologia și ecleziologia

Biserica Ortodoxă acordă Sfintelor Taine un loc de mare importanță în iconomia mîntuirii, ele constituind mijloace prin care se înfăptuiește unirea lui Hristos cel răstignit și înviat cu oamenii ce cred în El, pentru ca și ei să poată muri păcatului și învia spre Viață veșnică. „Tainele sînt mijloacele prin care se face această manifestare a Trupului lui Hristos. Sînt gesturile și cuvintele pline de viață veșnică pe care Hristos le spune și le face pentru noi, pentru a mișca inima noastră și a ne vindeca printr-o întoarcere reală, prin primirea Duhului Său care iradiază în Biserică și a Trupului Său răstignit și transparent”. „Tainele: iată calea pe care ne-a hotărît-o Domnul, ușa pe care a deschis-o… revenind din nou pe această cale și prin această ușă. El vine la oameni” (Sf. Nicolae Cabasila). Hristos revine în iconomia Tainelor Duhului Sfînt care continuă vizibilitatea Sa istorică. Tot astfel, Tainele Bisericii iau locul minunilor din Vremea întrupării Logosului.
Ortodoxia nu socotește că mîntuirea se finalizează în moartea lui Hristos pe cruce, ca echivalent juridic al jignirii ce i-a adus omenirea lui Dumnezeu prin neascultarea protopărinților Adam și Eva în Paradis. în același timp, învățătura ortodoxă se deosebește de concepția în care e aproape suficient cuvîntul despre Hristos pentru ca omul să se poată decide să creadă că Hristos a exoperat prin moartea Lui mîntuirea noastră, ca prin această credință justificatoare să beneficieze personal de această mîntuire. Sfintele Taine sînt prezențe reale ale lui Hristos în viața credincioșilor. Mai precis, sînt dăruiri multiple ale lui Hristos pentru sfințirea și mîntuirea personală a credincioșilor Bisericii.
La baza învățăturii ortodoxe despre Sfintele Taine stă convingerea în posibilitatea lucrării Duhului lui Hristos printr-un om asupra altui om, prin mijlocirea trupului și a materiei dintre ele, în ambianța Bisericii, ca Trup tainic al lui Hristos. Pentru Sfinții Părinți, în cele șapte Taine lucrează harul Duhului Sfînt, adică energia divină necreată a Sfintei Treimi. Astfel, Sfîntul Maxim Mărturisitorul, tratînd despre sinergia dintre har și voința omului, socotea că Melchisedec (regele Salimului) a fost descris (de Sf. Apostol Pavel) ca: „fără tată, fără mamă, fără neam, neavînd nici un început al zilelor, nici sfîrșit al vieții” (Evrei 7, 3), nu din pricina firii celei create… ci din pricina harului dumnezeiesc și necreat”.
Biserica, Trupul lui Hristos, se roagă lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îi împlinește rugămintea. în sens restrîns, orice lucrare sfîntă a Bisericii, de la cea mai mică pînă la cea mai mare, este un „schimb divin” între Dumnezeu și oameni: „Tămîie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeule, într-un miros de bună mireasmă duhovnicească pe care primindu-o întru jertfelnicul tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne harul Prea Sfîntului Tău Duh”.
Mărturisirile Ortodoxe oferă destule elemente pentru încadrarea misteriologiei în contextul hristologiei, soteriologiei și ecleziologiei într-o viziune ontologică nejuridistă a mîntuirii. După cum Hristos, unindu-Se cu frămîntătura noastră, s-a făcut Dumnezeu – Om și s-a împărtășit cu sîngele și trupul nostru, tot așa și noi împărtășindu-ne cu Trupul și Sîngele Lui, ne unim cu El, numindu-ne dumnezei după har. Așa cum Fiul lui Dumnezeu poartă natura noastră, astfel și noi purtăm natura Sa și așa cum El ne are pe noi în Sine, astfel âl avem și noi pe El în noi. Oamenii primesc după har ceea ce aparține însăși naturii Sale.
Patriarhul Ieremia al II-lea a accentuat că toate Tainele își au izvorul în Patima Mîntuitorului din care izvorăște harul celor care împărtășesc din ele și că prin Sfintele Taine se pune începutul și se dezvoltă viața lui Hristos în noi. Iar Mărturisirea lui Kritopulos subliniază și ea că restaurarea firii omenești căzute nu se putea face decît „printr-o unire a lui Dumnezeu cu ea” și „de aceea Hristos s-a unit ipostatic cu trupul, ca fiind fără de păcat, să elibereze lumea de tot păcatul”. Iar unirea aceasta a lui Dumnezeu cu firea umană în Hristos se realizează actual în „viața în Hristos” prin harul Sfintelor Taine și împlinirea poruncilor. De asemenea, toate Mărturisirile ortodoxe accentuează legătura strînsă a misteriologiei cu ecleziologia, întrucît Sfintele Taine există și se desăvîrșesc în chip văzut numai în Biserică și de către Biserică, prin episcopi și preoți hirotoniți canonic; fără Biserică, fără preoție sacramentală nu există Sfintele Taine, Biserica și preoția sacramentală fiind condiția esențială a tuturor Tainelor. în acest sens, Sfîntul Ignatie al Antiohiei arăta că „nimeni să nu facă afară de episcop nimic, în ceea ce privește Biserica, căci numai acea Euharistie e adevărată care se face sub autoritatea episcopului sau a aceluia pe care îl întărește spre săvîrșirea acestuia”. Biserica și Euharistia lucrează mîntuirea oamenilor ! (Pr. prof. dr. Constantin LEONTE)ce, ca echivalent juridic al jignirii ce

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!