Eugen VERMAN
Zilele trecute, de dimineață, aflîndu-mă la un chioșc de ziare din piața cea mare a Bacăului, au apărut doi tineri – aproape copii – , fată și băiat, care mi-au atras imediat atenția. Mai ales ea mi-a atras atenția, fiindcă avea în brațe ceva aducînd a copil înfășat și așa și era. Slăbuță, cu fața suptă, fata purta în brate, ca pe o ofrandă adusă în dar Lumii, un copil abia născut. Venea, împreună cu soțul ei – un tînăr îmbrăcat modest, dar degajînd optimism – de la maternitate și, mai înainte de a ajunge la Starea Civilă ca să-i facă certificatul de naștere noului născut, cei doi s-au oprit la acest chioșc de ziare după ce, mai înainte, zăbovisera, tot așa, la mai multe magazine din zona pieții. Au venit ca niște vechi cunoștințe, iar domnișoara Liliana, vînzătoarea de ziare, a îmbrățișat-o pe tînăra mămică și, cum se procedează în astfel de cazuri, a băgat sub plăpumioară cîteva bancnote. A vrut să vadă băiatul, dar s-a oprit, nu, nu-l pot privi, că nu-i botezat, așa a spus domnișoara Liliana în virtutea unui obicei, însă tatăl copilului a îndemnat-o, ba ai voie să-l vezi, că i-ai dat bani, asta a fost discuția căreia eu caut, și acum, să-i înțeleg tîlcul. După aceea, cei doi au plecat. Dar, în clipele acelea, și mai ales după ce tatăl i-a arătat copilul vînzătoarei de ziare, iată-l, acesta-i copilul nostru, așa i-a zis, am deslușit la cei doi o covîrșitoare bucurie, o bucurie aproape ireală, era ca un fel de supremă izbîndă, da, uite, parcă ziceau, am fost în stare să avem un copil, e al nostru și o să facem totul pentru el… Martor fiind, și pentru mine momentul a însemnat ceva deosebit, doar acolo, în plăpumioara aceea bătea o inimioară de copilaș, acolo se afla un viitor om născut sub zodia lui, cu destinul lui. M-am întristat, însă, mai apoi, cînd am aflat că cei doi părinți – aproape copii – sînt cunoscuți ai pieții, muncesc pe unde apucă, în vară – îmi spunea o doamnă care-i știe -, dormeau chiar sub niște tarabe, altfel zis cei doi nu au o stare materială solidă, temeinică. Și am mai aflat că ei înșiși au fost crescuți nu de părinți, ci la casa de copii, ei înșiși n-au avut parte de dragostea părinteasca, de căldura inimii de tată și de mamă, de îndemnurile părinteti ai pașilor în viață. Ce va face, oare, micuțul acela abia venit pe lume? Va avea el, oare, șansa pe care n-au avut-o părinții lui? Mă mîngîi cu gîndul că se cunosc multe cazuri asemănătoare, cînd copii fără posibilități de trai normale au răzbit, au ieșit învingători în viață, în vreme ce mulți care s-au născut copii de bani gata au ajuns fără nici un căpătîi. Aș vrea ca părinții aceia foarte tineri să găsească puntea spre o viață care să le asigure, cît de cît, lor și mai ales copilului lor, un viitor bun, cu cît mai multe raze de lumină. în viață. Ce va face, oare, micuțul acela abia venit pe lume? Va avea el, oare, șan
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.