Clădirea Muzeului de istorie din Onești – o casă veche situată chiar la intrarea în Parcul municipal, printre puținele rămase în picioare din zestrea arhitecturală a fostului tîrg, a fost revendicată de proprietari, iar verdictul final al instanței în procesul cu Primăria Onești a fost favorabil proprietarilor. Evaluat, cu cinci ani în urmă, la 4,5 miliarde de lei vechi, imobilul are o suprafață echivalentă cu șapte apartamente. Faptul că a fost singura clădire nedemolată în anii 1950 – 1960 și poziția foarte bună pe care o ocupă (în apropierea noului centru civic al Oneștiului), i-a îndîrjit pe proprietari să lupte în instanță, de-a lungul mai multor ani, pînă la „victorie”. Primăria Onești pierde, astfel, cîteva miliarde de lei (bani investiți în renovarea clădirii) și trebuie să procedeze, acum, la mutarea colecțiilor Muzeului de Istorie Onești la o nouă adresă, cel mai probabil în spațiile clădirii destinată, inițial, fostei Bănci Agricole.
Cei mai vîrstnici locuitori ai municipiului Onești spun că, prin anii 1950 – 1960, constructorii care au trasat străzi și bulevarde pe vatra vechiului tîrg au lăsat o singură construcție în picioare, pentru comparația între ceea ce a fost și ceea ce a devenit acest loc. Așa se face că, lîngă semețele blocuri cu nouă etaje de pe Aleea Parcului se găsește și acum o casă cu etaj, construită în stil tradițional în anul 1928, care adăpostește Muzeul de Istorie al orașului. De cum pătrunzi în această clădire, care a fost modernizată cu cîțiva ani în urmă de Primăria Municipiului Onești, ești înconjurat de multitudinea exponatelor arheologice care alcătuiesc un adevărat tezaur al istoriei acestei zone. Relicvele, deosebit de prețioase ca valoare documentară, ale colecției de bază (săgeți de silex, ciocane din piatră șlefuită, vase de lut pictate, statuiete antropomorfe), au fost descoperite în primăvara anului 1927 pe platoul Podei din Tîrgu Ocna, în gospodăria unui localnic care a vrut să înființeze o plantație. Rod al săpăturilor arheologice din zonă este și tezaurul (descoperit în satul Viișoara) ce cuprinde peste 800 de drahme din argint emise în antichitate de coloniile grecești din Apollonia. În patrimoniul instituției se află și ceramică descoperită de excavatoarele care au săpat la temelia blocurilor din Onești în deceniul al șaselea al secolului trecut.
Dr. Ioan Vasiliu, directorul Muzeului de Istorie din Onești ne-a declarat că ,,în expoziția de bază, alături de colecțiile de arheologie sînt și colecții de numismatică (avînd peste 800 de monede și bancnote românești) și de artă plastică, detașîndu-se lucrările care prezintă construcția noului municipiu de pe Valea Trotușului. De asemenea, la loc de cinste în muzeul oneștean se află exponate care prezintă epoca domnitorului Ștefan cel Mare, a cărui copilărie și adolescență sînt legate de aceste meleaguri’’.
Ceea ce particularizează această instituție muzeală din Onești este faptul că, de-a lungul timpului, vestigiile istorice care formează colecțiile muzeului au fost purtate prin mai multe locații. După ce ani în șir Muzeul de Istorie din Onești și-a desfășurat activitatea în camerele a două apartamente de la parterul unui bloc, exponatele muzeului au avut spațiu de expunere la subsolul noii clădiri a Bibliotecii Municipale ,,Radu Rosetti’’, iar de cîțiva ani muzeul își are sediul în clădirea care a supraviețuit demolărilor de la construcția Oneștiului. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.