Jurnalul unui outsider

Presa de partid

Ioan NEACȘU

Tot scandalul din viața politică este întreținut, amplificat chiar de o mare parte din mass-media. Nesfîrșitele meciuri de box, ori de rugbi politic sînt pînă la un punct firești într-o democrație, dar cu două condiții: să se respecte un regulament și să fie un arbitru! La noi tocmai aceste condiții nu există. Toată lumea se bate cu toată lumea. Dacă înțeleg, accept și chiar admir prestația unor Crin Antonescu, Emil Boc, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor, Cosmin Gușă, Marian Miluț și alți cîțiva protagoniști ai scenei noastre politice, nu înțeleg și mai ales nu accept ca în „meci” să intre și președintele României, care ar trebui să fie arbitru imparțial, dar și o droaie de publiciști din presa scrisă și din audiovizual, care încearcă să manipuleze grav opinia publică. Apoi „terenul” sau „ringul” acestor meciuri ar trebui să fie Parlamentul, nu mass-media. De la celebrul discurs al lui Nicolae Manolescu despre corupția fără corupți, pînă la recentul discurs al lui Crin Antonescu, nu știu să fi admirat asemenea prestații în Parlament. Aș sugera politicienilor noștri să-și adune discursurile în volum; sînt foarte curios dacă nu un politician, dar un partid, sau o legislatură întreagă ar aduna cîteva zeci de pagini. În schimb la televiziune, sau în paginile ziarelor, cei mai mulți dezvoltă un discurs incoerent și agresiv, bazat nu pe argumente, ci doar pe elemente emoționale. Comunicarea politică, atît de necesară într-o democrație, nu numai pentru actorii politici, nu numai pentru partide, ci și pentru miile de cetățeni, la noi este făcută nu pentru a propune strategii și politici, nu pentru a construi, ci pentru a păcăli mulțimea, pentru a ascunde fie prostia, fie necinstea.
Parlamentul este arena în care protagoniștii scenei politice ar trebui să se confrunte. Eu am propus de mult să existe un canal de televiziune al Parlamentului, cum este în Franța, de exemplu, care să transmită integral ce se întîmplă acolo. Așa cum pasionații de fotbal pot găsi pe cîteva posturi de televiziune la orice oră un meci de văzut, așa pasionații de politică – are și politica microbiștii ei, poate chiar mai mulți decît fotbalul! – să poată participa (fără salariu!) la lucrările Parlamentului cît e ziua de mare. Dar mass-media, atît cele scrise, cît și cele audiovizuale, trebuie să se întoarcă la menirea lor, aceea de a informa și de a forma opinia publică. Ziaristul nu-i om politic, deși nu putem nega simpatiile politice ale fiecăruia, deci și ale ziaristului. Cînd își face meseria, însă, un ziarist ar trebui să fie pe cît este posibil echidistant față de actorii de pe scena politică. Poziția sa trebuie să fie critică în sensul de „analitică”, el trebuie să explice oamenilor atît intențiile bune ale politicienilor, cît și intențiile ascunse în discursul demagogic. Din păcate, multe ziare și posturi de televiziune au devenit în ultimul timp „oficioase”, abdicînd astfel de la menirea lor. Priviți numai la ce a făcut domnul Emil Hurezeanu din „România liberă”! Ziarul la care am scris și eu timp de mai bine de zece ani nu mai există, acum este un „oficios” al președinției care mai bine s-ar numi „Cucuveaua”. Mă întreb cum pot să apară semnăturile lui N. Prelipceanu, sau P.M. Băcanu, sau Ion Vianu și altor cîțiva pentru care cititorii cumpărau zi de zi „România liberă”, alături de mercenarii domnului Emil Hurezeanu?!
Partidele – în nici un caz președintele unei țări! – trebuie să folosească mijloacele de comunicare în masă pentru a transmite propriul mesaj politic spre electorat. În acest scop există, însă, presa de partid, care-și asumă deschis acest rol. Un exemplu este la noi „România mare”. Suporterii, dar și adversarii, știu că găsesc aici punctul de vedere oficial al partidului respectiv. De ce nu reapare „Dreptatea”, acest ziar care ar face vizibil unul dintre cele mai importante partide din istoria României, pe nedrept marginalizat pe scena politică? De ce nu reiau liberalii ziarul „Liberalul”, în care ar putea să comunice clar și explicit doctrina, politica și poziția PNL-ului în actuala putere? A transforma „România liberă” în ziar de partid este ca și cum ai face din „Le Figaro” un „L’Humanite” dîmbovițean.
Vreau să fiu bine înțeles: nu pledez ipocrit împotriva angajării politice a ziaristului, ori a unei anumite publicații. Cred însă că acest angajament trebuie public asumat; este o înșelătorie să spui că ești „independent” și să nu fie așa. i

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!