Garda de Mediu caută voluntari

Administrator

Garda de Mediu-Comisariatul Județean organizează, pe 28 martie, ora 10.00, o preselecție pentru angajarea de voluntari. „Candidații trebuie să aibă cunoștințe minime de legislație în domeniul protecției mediului și putere de muncă. Voluntarii vor trebui să constate faptele care constituie contravenții și să sesizeze în scris aceste nereguli. De asemenea îi vom mobiliza în acțiuni de ecologizare și de plantare de puieți, cum a fost cea de pe Valea Muntelui”, ne-a declarat Titi Secară, comisarul șef al Gărzii de Mediu Bacău. Instituția se gîndește să coopteze în structurile sale circa 30 de voluntari. Aceștia vor primi legitimații, vor fi evaluați periodic iar cei care se remarcă prin activitate vor fi premiați. „Este prima inițiativă a Gărzii de Mediu de a angaja voluntari. Noi avem prea puțini oameni în teren și nu reușim să acoperim toate zonele. Din acest motiv apelăm la voluntari care să ne atenționeze în cazuri de încălcare a legislației în domeniu și să ne sprijine în acțiunile noastre”, mai spune Titi Secară. Preselecția va avea loc la sediul Gărzii de Mediu Bacău din strada Ion Ionescu de la Brad, 68. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.