Valori de patrimoniu

Memoria documentelor

• arhive și tezaure românești aflate pe meleaguri străine (4)

în intervalul anilor 1920 – 2006 au fost organizate – pentru recuperări – tratative în legătură cu unele arhive și tezaure incontestabil românești, aflate în afara granițelor țării noastre. Și în prezent se spune că o comisie oficială special constituită s-ar ocupa de retrocedarea în întregime a tezaurului național, de o valoare inestimabilă, depus în 1917 la Moscova. în deceniile perioadei menționate, atît în Est cît și în Vest se consemnează – de către specialiștii care reprezintă interesele poporului nostru – că actualii „proprietari” în marea lor majoritate sînt exagerați în pretențiile lor și că nu se dau în vînt în acțiunile de retrocedare cuvenite României. în ultima jumătate de secol (este semnificativ să menționăm bilanțul acestor demersuri) rezultatul este zero recuperat. Domnii politicieni – despre care populația susține, pe bază de argumente concrete, că au alte preocupări decît treburile și interesele statului român, cunosc acest adevăr, și atît!
Este regretabil faptul că și după 1989 tot felul de indivizi certați cu legea și dirijați, cu certitudine, din exterior, posedînd detectoare performante pentru metale,”s-au plimbat aproape nestingheriți în zonele cu săpături arheologice” (fără a neglija nici celelalte situri). Ei au trimis peste hotarele României piese deosebit de valoroase – monede de aur – „cosoni”, frumoase brățări purtate de femeile din familiile de tarabostes cu peste 2000 de ani în urmă, dar și alte bijuterii antice din aur și argint, cît și alte obiecte prețioase și demne de interes istorico-social – aparținînd culturii strămoșilor noștri geto-daci. Recent, un canal de televiziune românesc contabiliza, într-o emisiune de „știri” vreo 15 astfel de brățări de aur, „strecurate” peste graniță în condiții suspecte, dintre care una era scoasă pe piață la Paris și pentru care se solicitase suma de 90 000 de euro! între timp au fost recuperate cinci astfel de brățări, una este în curs de repatriere, iar despre celelalte urmează să vedem ce se mai întîmplă.
Jefuitorii se cunosc deocamdată pe… hîrtie, constituind „cazuri în curs de cercetare ale organelor românești abilitate în acest scop”. E firesc, deci, ca cetățenii să-și pună tot felul de întrebări în legătură cu modul în care este protejat și apărat patrimoniul național, ca și despre modul cum își fac datoria cei abilitați în acest sens și care sînt plătiți din banii contribuabililor. Rețelele de infractori nu trebuie lăsate – după cum se spune – să cîștige războiul în această privință, chiar dacă în prezent au înregistrat unele reușite.
Cert este că icoanele vechi și obiectele de cult religios-ortodox (confecționate din aur și argint) „procurate” de prin bisericile și mănăstirile noastre, găsite tot mai des în bagajele unor „turiști” la punctele de trecere a frontierei, constituie un semnal de alarmă demn de a i se da toată atenția cuvenită importanței acestuia. Mai ales că prin intrarea țării noastre în UE devine mai lesnicioasă scoaterea unor valori de acest gen peste hotare.
în ultimul deceniu, printre cei care au cercetat aspectele referitoare la „arhivele și tezaurele, incontestabil românești «rătăcite în Vest»” s-a numărat și d-l Vasile Lechințan. Despre cele din Est (la Moscova, capitala fostei URSS, dar mai puțin în celelalte centre) au existat preocupări demne de a fi semnalate, din partea d-lui Valentin Berceanu (după cum ne conving și paginile ziarului „Românul”, al regretatului director Ion Petcu). Alte preocupări de acest fel, cunoscute, sînt ori incomplet finalizate, ori nu apără cu obiectivitate interesele poporului român pentru aceste valori inestimabile care aparțin și i se cuveneau retrocedate, în întregimea lor”.
După cum bănuiește și cititorul nostru, în condițiile precizate rezumativ unele dintre arhive și tezaure românești existente în unele centre renumite din fostele imperii care ne sufocau cu prezența lor pînă nu de mult (cum ar fi cele de la Viena, Moscova ș.a.) au șansele mult diminuate spre a putea fi retrocedate, în întregimea lor, proprietarului de drept, adică României.
Numai cu înțelegere și înțelepciune, de o parte și de alta, se va putea ajunge la finalizarea benefică a unor retrocedări dorite de români, înlăturînd pretențiile absurde ale unor nostalgici ai respectivelor imperii care ne-au terorizat timp de secole și despre care istoria și-a spus deja cuvîntul.
în legătură cu subiectul la care mă refer de mai multe episoade, circulă, în zilele noastre, o întrebare firească în rîndul cetățenilor, și chiar printre unii ziariști: „Există speranțe – justificate sau nu – ca în cadrul Uniunii Europene să nu mai fie posibilă înstrăinarea de arhive și tezaure de pe teritoriile cărora le aparțin?”.
Rămîne să vedem ce se va mai întîmpla… (Va urma). (prof. Ioan Tudor – TROTUȘANU)n, cunosc acest adevăr, și atît!
Este regretabil faptul că și d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!