Discuții intense pentru aducerea lui Julio Iglesias la Bacău

Administrator

Negocierile între reprezentanții Consiliului Județean (CJ) și Consiliului Local Bacău sînt în toi cu impresarii cunoscutului interpret spaniol Julio Iglesias. „Noi le-am înaintat o limită de buget pe care o putem aloca, urmînd ca ei, după ce fac calculele biletelor pe care le pot vinde, să ne transmită dacă sînt de acord sau nu cu susținerea concertului în Bacău. Prețul unui bilet ar urma să fie între 20 și 50 de euro și se estimează că vor fi pînă la 12.000 de spectatori din Moldova”, a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. Acesta nu a vehiculat încă nici o sumă, dar contribuția autorităților băcăuane la show va fi între 35 și 40% din valoarea întregului concert, care se ridică la 300.000 de euro. Concertul ar urma să se desfășoare pe Stadionul Municipal, de la ora 21.30, duminică, 22 iulie. Julio Iglesias ar putea fi cazat la Hotelul „Decebal”, unde există camere amenajate conform cerințelor vedetei. în deschiderea concertului ar putea cînta Analia Selis. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.