Ministrul Agriculturii i-a trimis o scrisoare directorului Direcției Generale pentru Sănătate și Protecția Consumatorului din cadrul Comunității Europene, Testori Coggi, în care a solicitat o perioadă tranzitorie pentru sacrificarea la abator a porcinelor din exploatațiile non-profesionale. Această perioadă este necesară pentru a permite abatorizarea porcilor vaccinați cu vaccin viu C, care provin din exploatațiile non-profesionale, în prezent fiind abatorizați exclusiv porcii vaccinați cu vaccin marker din exploatațiile profesionale. în acest sens, soluția propusă este ca porcii vii proveniți din exploatațiile non-profesionale să poată fi comercializați pe piața județeană, pe o perioadă limitată de timp și cu controlul strict al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și Siguranța Alimenelor – ANSVSA, care ar urma să asigure trasabilitatea (parcursul) acestor porci de la exploatație la produsul final. În scrisoarea adresată directorului Testori Coggi se mai menționează că această solicitare a părții române nu necesită modificarea Programului de monitorizare, control și eradicare a pestei porcine clasice, aprobat de CE prin decizia 802/2006. în prezent, pe teritoriul României există aproximativ 2.000.000 de porci vii care nu pot fi sacrificați din cauza interdicțiilor cuprinse în Programul de monitorizare, control și eradicare a pestei porcine clasice. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.