„âți petreci cea mai mare parte a vieții făcînd ce nu trebuie, iar o buna parte a ei, nefacînd nimic. Toată viața te-ai preocupat de cu totul altce…

Timpul

„âți petreci cea mai mare parte a vieții făcînd ce nu trebuie, iar o buna parte a ei, nefacînd nimic. Toată viața te-ai preocupat de cu totul altceva decît ceea ce ar fi trebuit.” (Seneca)

Timpul este dimensiunea pe care omul o cunoaște și nu o poate controla. Este, poate, ceea ce fiecare și-ar dori să controleze, fie pentru a reuși sa facă ceea ce își propune, fie, din contra, pentru a se putea bucura de ceea ce a realizat.
începînd cu apariția omului, timpul a reprezentat un centru de interes, stabilind conexiuni pe care nu le putea înțelege. Mai întîi, Soarele „juca rolul”de ceas, ca mai apoi, sa apară ceasul mecanic. A fost poate una dintre cele mai importante invenții ale omenirii, care a mai făcut astfel un pas spre cunoașterea absolută. însă cum fiecare monedă are și un revers, ceea ce ceasul a făcut posibil, a făcut și necesar: drept dovadă, în zilele noastre, oamenii sînt mai totdeauna „în întîrziere”, nu au timp pentru a-și termina munca de birou, nu au timp pentru a-și revedea familia, nu au timp pentru meditație, nu au timp pentru ei înșiși.
Deși nu conștientizăm, ceea ce nu facem azi, din lipsa de timp, este pierdut. La fel și cu ziua de mîine. Și cu cea de poimîine. Realizăm asta abia atunci cînd este prea tîrziu, cînd pierdem momente importante din viața noastră sau a celor din jurul nostru, trecem pe lîngă viață fără să ne uitam în urmă, atunci cînd nu mai avem timp fiziologic și nu se mai poate repara nimic. Ar fi bine să reușim să trăim „astăzi” și nu mîine, deoarece viața de mîine e prea tîrzie…
Omul „modern”, deși se presupune că e mai înțelept, nu dă dovadă întotdeauna de această calitate. „Time is money” (Timpul înseamnă bani) spun americanii, dînd o conotație strict economică acestuia, dar poate ar trebui să ne dam seama că timpul are un preț incalculabil. Și odată pierdut, nu se mai întoarce.
Unul dintre marii romancieri francezi care a studiat teoria timpului, este Marcel Proust, în seria de 7 volume a operei monumentale „în căutarea timpului pierdut”. Viziunea de tip multi-nivel a lui Proust, este considerată de critici drept absolut originală. El a satirizat aristocrația, a fost un analist al dragostei și al geloziei, și un pionier al romanului de introspecție și analiză a conștiinței. A creat peste 40 de personaje memorabile. Mai presus de toate mesajul cărții sale este afirmarea vieții.
Proust a tratat timpul ca fiind atît un element distrugător, cît și un element pozitiv, a cărui esență poate fi descoperită numai de memoria intuitivă. Scurgerea timpului este explicată în lumina teoriilor filosofului francez Henri Bergson, pe care Proust îl admira enorm. Reîntoarcerile în timp erau produse de contactul cu o madlenă, un obiect care declanșa un flash-back instantaneu.
Timpul este într-o scurgere constantă, momentele din trecut și din prezent avînd o realitate egală. Proust a explorat de asemenea culmile psihicului uman, acțiunile subconștientului, și iraționalitatea comportamentului uman, în special în contact cu dragostea. El compara doua noțiuni: timpul obiectiv și timpul subiectiv. Dicționarul Oxford definește timpul ca fiind „procesul indefinit și continuu al existenței evenimentelor în trecut, prezent și viitor, privit ca o unitate”. O altă definiție de dicționar standard este „Un continuum nonspațial linear în care evenimentele apar într-o ordine aparent ireversibilă”. Acesta ar fi timpul obiectiv. Timpul subiectiv ține de fiecare „eu”în parte și poate fi explicat prin faptul că nu fiecare dintre noi percepem la fel anumite evenimente.
A apărut și ideea întoarcerii în timp. însă aceasta aduce cu sine o întreagă serie de dificultăți conceptuale. Următorul paradox este de pildă bine cunoscut: cum ar fi să te duci în trecut și să-ți omori tatăl înainte ca el sa se întîlnească cu mama ta? Atunci, tu nu ai mai fi născut. însă daca tu ai ieșit din calcule, cine l-a omorît pe potențialul tău tată?
Așadar, se pare că deși tehnologia a avansat în mod impresionant, încă mai sînt domenii pe care nu le poate desluși în totalitate. Probabil că atunci cînd nu va mai fi nimic de descoperit, nu va mai exista nici specia umană… Dar asta e o altă întrebare fără răspuns ce gravitează în jurul universului în căutarea propriei enigme… (Diana ROȘU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!