Al 100-lea Paști

Femeia care primește de-un veac Lumina învierii

Femeia mărunțică, mult mai scundă decît coada de la sapă, desțelenește cu forță pămîntul tare. O găsesc în fața casei, muncind din greu. Mîinile sale subțiri, par pline de putere, sînt strînse pe unealtă. Bătrînețea a gîrbovit-o. Baticul îi alunecă spre frunte la fiecare lovitură pe care o dă cu sapa. Izbește pămîntul cu „vînă”, la intervale de timp egale. E atentă la ceea ce face și nici un zgomot din jur nu pare să-i atragă atenția. „E înțelenit tare-tare, pămîntul ăsta!”, murmură bătrîna, ca pentru sine. într-un tîrziu, mă vede și se îndreaptă de spate, ca și cum ar fi amorțit, ducîndu-și o mînă la șale. âși așază baticul bine pe cap, cu ambele mîini, și îl înnoadă sub bărbie. Pășește peste pămîntul reavăn și se îndreaptă spre mine. Mă mir cînd o văd atît de sprintenă. Femeia în curtea căreia sînt este Maria Dumitrescu, din satul Stejarul, comuna Scorțeni, și are mai bine de 100 de ani.

Vinerea Mare. Bătrîna se oprește din prășit și acceptă să stea de vorbă cu noi, dar ne avertizează că doar cîteva minute. Ne spune că are de terminat de desțelenit bucata de pămînt din fața casei și vrea să o termine pînă sîmbătă seara. „Doar nu m-o prinde învierea cu sapa în mînă! Doamne ferește!”, își face femeia trei cruci la rînd. Se așază pe un scaun, în cerdac, și începe să îmi spună că este primul an cînd nu se mai poate duce la Biserică, de înviere. I-a spus asta și preotului. „Uite, așa pot să mai dau cu sapa, că stau într-un loc. în mîini mai am forță, dar picioarele mă dor. Dimineață am stat pe un scăunel și am rărit căpșunele. Mai fac și cîte oleacă de mîncare. Mi-e necaz că nu mai pot merge ca pînă acum! M-aș mai duce oleacă pînă la biserică, măcar să mai stau de vorbă cu lumea, dar mă dor picioarele! Ei, cred că e de la reumatism!”, e convinsă bătrîna. Femeia începe să povestească cum a ținut tot postul Paștelui, s-a spovedoit și urmează să se împărtășească. „Toate posturile le țin. Și, în cursul anului, miercurea și vinerea, nu pun mîncare de frupt în gură. Nici nu prea îmi place carnea! Mai gust din cînd în cînd cîte oleacă de carne de pui, dar posturile le țin cu sfințenie!”, mărturisește bătrîna de 100 de ani.

„Am avut mamă de-a doua!”

Femeia îmi povestește cum a rămas fără mamă, de cînd avea doar patru ani. Tatăl s-a recăsătorit și s-a dus pe front. „După ce a murit mama, tata s-a recăsătorit. Apoi, el a plecat pe front și ne-a lăsat cu acea femeie. în scurt timp, a murit, la Mărășești! Aveam zece ani!”, își amintește ea. Bătrîna nu uită bătăile crunte pe care le-a primit de la mama de-a doua. „Vai de capul meu ce bătăi îmi mai frigea! Zicea că îmi pune chelea, ca la miei, pe culme!”, deapănă mătușa Maria. După cîtva timp, mama de-a doua nu a mai vrut să o țină acasă. A luat-o bunicul său și a crescut-o. „Și bunicu’ era om zgîrcit! Nici bani nu ne dădea, nici haine nu ne cumpăra”, își amintește aceasta. La 18 ani, s-a măritat. „Eu eram tînără tare! El, cam bătrîn! Avea mai bine de 30 de ani! Dar era un om bun! Am făcut cu el o stînă de copchii! Dar a fost mai bine ca înainte!”, mărturisește acum bătrîna. Femeia e văduvă de cînd avea 55 de ani. A muncit „la colectiv” și în gospodăria sa din satul Stejarul.

„Primăria mi-a făcut școală în casă”

Mătușa Maria explică cum, 14 ani, școala din sat a funcționat în propria-i casă. Din cele trei camere pe care femeia le avea, în două locuia ea, iar într-una învățau copiii claselor I-IV. „Am avut școală în casă! Asta era prin 1960! Primăria îmi plătea chirie. Eu eram femeie de serviciu! Seara, cînd veneam de «la colectiv», mai dădeam prin clasă cu mătura și adunam hîrtiile de prin bănci. Dar nu mi-au dat la pensie nici un leu pentru perioada aia. Apoi, școala s-a desființat fiindcă nu mai erau copii. Cei care au mai rămas, au plecat să învețe «la centru»”, spune femeia.

A fost la medic doar o dată

Bătrîna povestește cum a ajuns la medic o singură dată în viața ei, și atunci pentru o luxație a umărului. „M-am dus să dau mîncare la cîine! Nu mai știu cum m-am sucit, ca am simțit un junghi puternic în umărul drept. M-am dus la doctor și mi-a pus un bandaj. Cînd am ajuns acasă, am scos cîrpa aia și amazvîrlit-o cît colo! Cum să stau cu prostia aia legată la umăr?”, se întreabă ea. Nici de pastile sau injecții n-a auzit în viața ei! De fapt, nici nu prea știe cum arată! „O singură dată, un nepot mi-a dat o pastilă. Mi s-a făcut așa de rău, de era să mor! Am vomitat-o și mi-am revenit! De atunci, nu am mai pus gura pe prostii de astea!”, susține femeia.

Marele secret!

O rog pe mătușa Maria să-mi spună care este secretul, ca să apuc și eu 100 de ani. Ea crede că orice om care are credință în Dumnezeu, muncește și are grijă ce mănîncă poate ajunge la o asemenea vîrstă. „Toată viața m-am rugat la Dumnezeu, am botezat și am cununat! Doamne, îi cununam pe cei mai gospodari oameni din sat! Apoi, nu am făcut abuz la mîncare. Carne puțină, un pic de vinișor de casă și mai multe verdețuri. Nu am băut sucuri de astea, cumpărate, niciodată! Apa de la fîntînă e sfîntă! Și, apoi, munca! Munca în aer liber întinerește!”, spune femeia. Nu termină de zis bine ultima frază și își amintește, deodat’, de muncă. Se ridică și pornește spre pămîntul înțelenit. Ia sapa lăsată jos și se apucă de prășit. „Hai, că am stat destul! De aici am să mănînc la vară ardei, ceapă, roșii și morcovi! Dacă mă ajută Dumnezeu fac iar solarul!”, spune ea. O întreb dacă face pască, ouă roșii și cozonac. „Vreo două ouă am să înroșesc, dar cozonaci nu mai fac! O să-mi aducă nepoții!”, spune mătușa Maria cu sapa în mînă. âși așază baticul bine pe cap, cu ambele mîini, și îl înnoadă sub bărbie. în scurt timp, basmaua îi alunecă spre frunte, la fiecare lovitură pe care o dă cu sapa. Izbește pămîntul cu „vînă”, la intervale de timp egale. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!