Spiritul pascal

Biruitoarea lumină a lumii

Vasile PRUTEANU

După ce „Lumina lumii” (cum l-a supranumit pe Iisus Hristos Apostolul Ioan) s-a stins pentru o clipă, răstignită și înjosită pe lemnul crucii, ea s-a reaprins ” a treia zi după scripturi”, mai puternică și mai dătătoare de nădejdi. în Evanghelia după Matei ni se povestește că după învierea Sa, Iisus le-a vorbit oamenilor în trei rînduri. O dată pentru a le spune : „Bucurați-vă”, apoi: „Nu vă temeți” și la urmă: „Cu voi sînt în toate zilele pînă la sfîrșitul veacurilor”. Așadar, învierea e sărbătoarea a două îndemnuri („Bucurați-vă” și ” Nu vă temeți”) și a unei promisiuni („Cu voi sînt…”). înainte de toate, să ne bucurăm că Lumina lumii ne-a inundat din nou, că Iisus Izbăvitorul și Mîntuitorul nostru este cel care a biruit întreita forță negativă: întunericul, moartea și iadul – toate trei înfățișări ale beznei și informului. A răspunde acestor două îndemnuri și acestei promisiuni cu lucidități plate și îndoieli înseamnă a rămîne în afara spiritului pascal, în afara credinței adevărate, care nu e altceva decît a fi capabili de bucurie în plină încercare, a fi neînfricați în vremuri tulburi și a ne simți mereu asistați de ochiul divin, ajutați și înălțați în spirit, dacăm avem credință adevărată. Nu în zadar scrie Ioan, ucenicul mult iubit: „întru El era viața, era lumina oamenilor”, lumina și nădejdea sărmanei, greu încercatei noastre vieți. în Iisus găsim prietenul, sprijinul ferm pe valurile agitatei noastre existențe. De învierea Sa trebuie să ne bucurăm din tot sufletul. Răul se poate încrîncena împotriva noastră, frigul și întunericul ne pot asedia, dar nu ne pot devasta sufletul atîta vreme cît credința ne e statornică.
Dacă pentru scriitorul Artur Drewis, Hristos nu este „decît un mit solar”, pentru Ernest Renan doar „un prooroc blînd, duios și pașnic”, pentru Rene Guenon doar „Logosul platonician în chip uman”, pentru noi, creștinii, Iisus este precum însuși a spus: „Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Calea, Adevărul și Viața”. Este unul din Treime întrupat, Mîntuitorul lumii, Păstorul cel bun, Pîinea vieții, Apa vie, Fratele nostru mai mare, Prietenul nostru cel mai iubit – Lumina lumii.
Cum răspundem astăzi, în România, celor două îndemnuri și promisiunii hristice? Dacă avem bucurii, ele sînt resentimentare. Ne bucurăm de răul altora, de eșecul președintelui dacă ținem cu Guvernul și Opoziția, de eșecul acestora din urmă dacă ținem cu PD-ul și PLD-ul. Ne bucurăn de-andoaselea; să depozităm vești proaste, să distribuim vinovății și injurii, să lipim etichete infamante adversarilor politici, să inventariem neîmpliniri, să lansăm perfide scenarii. înlocuim prieteniile cu alianțe efemere, le distrugem și pe acestea și nu mai iubim nimic în afara propriilor noastre interese. Dar de temut, de ce ne temem? De tot ce a fost înainte de ’89, de ce a mai rămas ca amintiri triste, de partide, de nelegiuiri, de tot ce nu știm, de viitorul incert, de tot ce aflăm nelalocul lui zi de zi. Temători și triști, sîntem departe de a simți în preajmă prezența Celui ce a promis să fie cu noi „în toate zilele, pînă la sfîrșitul veacurilor”. Să avem, însă, încredere. Hristos n-a venit degeaba în lumea activă, a întîmplărilor de tot felul, a vieții pămîntești cotidiene. A venit să fie cu noi, ca să ne facă viața însutit roditoare, să ne scape de păcate, să ne sporească belșugul de gînd și faptă, veselia, bucuria, speranța.
La noapte ne ducem să luăm „Lumină din lumina dumnezeiască”, conștienți că ne împărtășim cu lumina hristică, lumina taborică, lumina răspîndită pe tot cuprinsul creației. Vom înțelege că Hristos este, cum El însuși a spus, „începutul și Sfîrșitul, Alfa și Omega, neasfințita, biruitoarea lumină a lumii. Să ne rugăm Lui să ne cucerească sufletul așa cum i-a cucerit pe Paul din Tars, pe iudeul vrăjmaș Alphonse Ratisbonne, pe eruditul socialist Charles Peguy, pe marii fizicieni, matematicieni și astrofizicieni Einstein, Schrodinger, Hoyle, de Broglie, Heisenberg, Max Planck, pe dramaturgul Eugen Ionescu, pe criticul literar și scriitorul Nicolae Steinhardt, care n-au șovăit să-și mărturisească credința în Hrisos, după o viață de studii în domeniile științei și culturii, care n-aveau nicicum tangențe cu doctrina religioasă. însuși filozoful Ștefan Lupașcu prefigurează „âmpărăția lui Dumnezeu”, lumea cea nouă a lui Hristos, ca o lume a luminii atotbiruitoare și atotcuprinzătoare. Să ne bucurăm în toate zilele, să nu ne temem, fiindcă în tot ce vom întreprinde spre binele omenirii Hristos va fi cu noi. întotdeauna și în orice împrejurare.
itorul și Mîntuit

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!