Creștini migratori și sfîntul de stadion

Vasile PRUTEANU

Că societatea românească se află într-o acută criză spirituală, forjînd nepermis de mult viața religioasă, aproape că nu mai trebuie demonstrat. A apărut saltimbancul credinței, arătătorul de icoane, sfîntul de cartier și de stadion, invocînd pronia cerească cu mîinile adînc înfipte în buzunare. Un alt tip de creștin este cel al cuvintelor mari, al pedagogiei teatrale, al evlaviei ostentative, făcînd urări de sănătate poporului mioritic din pragul cîrciumilor și de pe traseul excursiilor de plăcere, tocmai în clipele cînd marile sărbători pascale impun liniștea și bucuria învierii celui ce este „Lumina lumii, Calea, Adevărul și Viața”. Comuniunea cu familia, datoria de a sfinți (în noaptea sau dimineața învierii), pasca, cozonacul și celelalte produse tradiționale, specifice acestei mari sărbători, au dispărut sub presiunea atee a căutătorului de plăceri la iarbă verde sau în zonele litorale ale Mării Negre, fie ele românești sau bulgărești. Că 800 de mii de „smeriți” au năvălit în hotelurile de peste granițe, iar alte sute de mii în cele montane, n-ar fi îngrijorător, ca număr, la o populație de 22 milioane de oameni. îngrijorătoare (dincolo de fenomenul migrației pascale) este tendința specifică contemporaneității de a alerga după ban, pentru a-l cheltui, apoi, ca în timpul serbărilor comuniste de 1 mai și 23 august. Or, este știut că banul, ca țel suprem, distruge celelalte valori umane. Cînd în urmă cu cîțiva ani îi arătai lumii de ce e normal ca o persoană să cîștige mult mai mult decît alta, oamenii erau în total dezacord cu această opinie. Acum ea nu mai șochează pe nimeni. Ni se poate riposta că așa stau lucrurile și poate că chiar așa trebuie să fie. Poate! Dar nu mai ființează o coerență, nu mai avem valori comune. E un fenomen care trebuie să ne dea de gîndit, întrucît prea multă lume afișează un creștinism de paradă, asemănător celui fluturat de unii dintre finanțatorii cluburilor sportive.

Ecumenic sau neaoș, sigur de el, intransigent, creștinul acestei specii religioase nu are satisfacții mai mari decît să distribuie răzbunări sportive prin intervenția directă a divinității, smintind pe cei slabi de înger sau pe cei cu o cunoaștere superficială a esenței învățăturilor biblice. Oricum, el enervează pe toată lumea prin certitudinea afișată că echipa lui a învins într-un meci avîndu-l aliat pe Dumnezeu. Priviți-l pe Gigi Becali în această nefirească postură. Caracteristica sa dominantă e suficiența spirituală. El știe puține, aproape nimic, dar se bucură de puținul pe care-l știe, mai ales de sine însuși, de siguranța gestului său teatral. Neliniștit pînă la nevroză, infantil în ceea ce susține, el ilustrează categoria „inteligenței sfîntului de stadion”, stupid și gălăgios în egală măsură. Lipsit de cuviință și smerenie adevărată, personajul acesta intoxică lumea cu fermentația lui fotbalistico-propagandistică. Astfel, întreține jalnica prejudecată că poți fi credincios doar în varianta năucă, erbivoră. Din păcate, televiziunile întrețin un astfel de cult al „denecrezutului” cu o perseverență condamnabilă. Presa scrisă nu-și îngăduie asemenea scăpări. Semnatarul unui articol elogios la adresa creștinului ostentativ ar fi compromis definitiv în ochii cititorilor și ar pune într-o lumină proastă însăși publicația care-l găzduiește.

E de neînțeles cum episcopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, atît de respectuos cu Biserica, atît de riguros cu dogma, să fie atît de neglijent față de imaginea publică a ceea ce numim cler. Un episcop înclinat să facă alianțe cu oameni la antipodul smereniei adevărate va provoca inevitabil o criză de încredere. Apariția episcopului în spatele lui Gigi Becali, într-o fotografie de copertă a revistei „Lumea”, îl poate situa într-o postură nefirească de a se raporta la Dumnezeu. Să nu mai vorbim de tîmpenia textului însoțitor: „Noi dăm Europei spirit, Europa ne dă nouă materie”. Care Europă? Ne putem noi lăuda cu realizările spirituale ale Greciei Antice, Romei, Italiei în general, Franței, Germaniei, Angliei, Spaniei? Asocierea acomodantă a episcopului cu finanțatorul Stelei nu-l poate înfățișa decît ca pe un funcționar al mîntuirii. Numai așa pot fi confundate smerenia cu ipocrizia și iubirea creștină cu un sentimentalism minor sau cu un interes marginal cu privire la finanțarea unor trebuințe bisericești. Mi se va spune că Biserica trebuie să-i primească la sînul ei pe toți, că ea este prin definiție suma credincioșilor ei. în consecință, nu poate fi învinovățită de anumite derapaje. Avem, însă, dreptul să fim îndurerați cînd o vedem primind cu larghețe și promovînd imaginea unor oameni strict interesați de susținerea Bisericii. Pe aceștia ar trebui să-i accepte din datorie, nu să-i prezinte ca pe niște achiziții providențiale.fie ele românești sau bulg

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!