Cu ochii peste gard

TALCIOCUL DIN CHIȘINĂU

Doru CIUCESCU

Mai aveam o zi de stat în Chișinău și doream să vizitez cît mai multe locuri. Mă îndreptam pe jos spre talcioc, însoțit fiind de profesorul universitar basarabean Ion Carteputredă. Se apropia ceasul amiezii și soarele strălucea puternic, ca într-o zi de mai. Ajunsesem la podul peste rîul Bîc, situat la capătul bulevardului Tineretului, care avea dimensiunile podului Roș arcuit peste rîul Bahlui din Iași. Am traversat podul și am ajuns la intersecția cu strada Calea Moșilor. De acolo ne-am îndreptat spre dreapta. Am trecut pe lîngă clădirea Agenției pentru Protecția Proprietății Intelectuale, de unde trotuarele începeau să fie ocupate progresiv de vînzători ambulanți, în special femei, care țineau în mîini haine și alte feluri de produse. Printre ele făceau trotuarul femei, în special tinere, îmbrăcate ca din talcioc, dar cu multă economie de material, care vindeau ce aveau sub haine.
– Ne apropiem de talcioc, m-a anunțat profesorul Carteputredă.
într-adevăr, am ajuns în dreptul unui gard înalt, din plăci de beton, în formă de dreptunghi cu latura dinspre Calea Moșilor – lungă de aproximativ un kilometru, cealaltă avînd o lungime redusă la jumătate. Intrarea era în celălalt capăt al gardului. Am zărit o plancartă din tablă pe care scria în rusește „talciok”. Profesorul Ion Carteputredă a ținut să-mi explice:
– în limba rusă cuvîntul „talciok” înseamnă, evident, talcioc, dar și ghiont, adică la talcioc este o mare îmbulzeală. Rușii mai utilizează pentru talcioc cuvîntul peiorativ „baraholka”, provenit de la „barahlo”.
– Ce înseamnă „barahlo”?
– „Barahlo” se traduce boarfe, catrafuse, bulendre.
Contra sumei de 50 de bani moldovenești am intrat în talcioc. Acolo, șiruri de tarabe acoperite lăsau locuri înguste de trecere pentru clienți. Circulația se făcea cu multe „tamponări”.
– Atenție la „karmannîie vorî”, mi-a atras atenția universitarul chișinăuan.
– Vreți să spuneți hoți de buzunare.
– Da, înghesuiala asta este numai bună pentru hoții de buzunare. Cînd nu plouă, talciocul are multă căutare.
… La un moment dat, am ajuns în dreptul unei tarabe unde erau expuse ministatui turnate din bronz, plumb ori cositor, precum și basoreliefuri înrămate executate din tinichea sau alte materiale, printre care am recunoscut corifeii marxism-leninismului: Marx, Engels, Lenin și Stalin. Am văzut bustul unui militar care mi se părea cunoscut:
– A cui este statuia aceasta?
– Este statuia lui Vasili Ivanovici Ceapaev.
– Aaa! Cînd eram copil, în cinematografe rulau foarte multe filme sovietice cu faptele de vitejie ale lui Ceapaev.
– Ceapaev a fost general de divizie în Armata Roșie în timpul Războiului Civil din Rusia Sovietică. Deși a căzut eroic în anul 1919, în Basarabia circulă foarte multe bancuri cu Ceapaev. Vreți să vă spun unul?
– Desigur. Vă ascult.
– Vasili avea pe lîngă el un ofițer tînăr pentru servicii personale, care se numea Palka. De asemenea, mai ținea o bucătăreasă tînără, numită Anka. Cu această fată trăiau, înțelegeți ce vreau să spun, atît Vasili, cît și Palka. într-o seară tîrziu, Palka intră în dormitorul Ankăi și o invită, tandru, la o plimbare sub clar de lună. Anka se scuză frumos sub pretextul că nu are o rochie potrivită. Atunci Palka, nervos, începe să deschidă pe rînd ușile dulapurilor din cameră și, arătînd cu degetul spre hainele atîrnate pe umerașe, spune: „Asta nu este bună? Asta nu este bună? Bună seara, Vasili Ivanovici! Asta nu este bună? Asta nu e bună?”
– Bun banc.
– Să mai spun unul?
– Cu mare plăcere vă ascult.
– într-o seară, Vasili dorea să intre în dormitorul Ankăi, dar, datorită stresului căpătat în atîtea bătălii, își pierduse aproape toată bărbăția și îi era teamă să nu se compromită din nou în fața fetei. Enervat că nu se simțea excitat cum trebuie, el a început să comande ca ieșit din minți propriului organ: „Ravnaisi, smirna!”
– Adică?
– Adică: „Scoală-te, drepți!” în dormitorul de alături, al Ankăi, Palka auzea prin perete strigătele superiorului și se ridica în picioare acolo unde era, în pat, ori de cîte ori auzea comanda „Ravnaisi, smirna!”. Spre necazul fetei.
– Foarte bun banc, profesore.
– Doriți să cumpărați statuia?
– Nu, prefer să notez bancurile dumneavoastră, ca să nu le uit.
… Am străbătut diversele sectoare din talcioc: produse alimentare, îmbrăcăminte, electrocasnice, covoare.
– Aici se găsesc de toate, ca într-un supermarket, am comentat eu.
– într-adevăr, în talciocurile din Basarabia puteți găsi orice, chiar și „iadernîe arujie”.
– Iar îmi testați cunoștințele de limba rusă!
– Adică, exagerat vorbind, arme nucleare.
– Arme nucleare?
– Nu chiar, dar uraniu, mercur, precum și arme clasice s-ar putea găsi. Aici, în zonă, este cea mai mare densitate de oameni ai lumii interlope din Chișinău. Ce facem în continuare, vizităm și bazarul din centrul Chișinăului?
– Mai bine să ne întoarcem la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfînt, am răspuns eu în dorința de a nu mai auzi de arme, de hoți, într-un cuvînt, de a mă destresa, mai ales după ce am auzit ce i s-a întîmplat lui Ceapaev…ărit o plancartă din tablă pe care scria în rusește „talciok”. Profesorul Ion Cartepu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!