Aproape de mijlocul lunii, în județul Bacău din cele 125 de farmacii care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău doar 15 epuizaseră ieri plafonul pentru medicamente compensate. Conform situației prezentate de purtătorul de cuvînt al CAS Bacău, doctorul Mihai Ichim, ieri, nu mai onorau astfel de rețete farmaciile Elixirfarm, Omniafarm, Palnisfarm, Salofarm nr.1 și nr.2 și Tegalis, din Bacău, 2 MFarm și Togerfarm-Onești, Venusfarm-Moinești, Irisfarm și Vasiliada-Comănești, Sinapsis și Sinteza-Buhuși, Analgin-Parincea și Fildora-Tescani. „în rest, toate cele 110 farmacii care nu ne-au comunicat că au terminat fondurile, trebuie să elibereze medicamente compensate”, a precizat doctorul Mihai Ichim. Valoarea lunară a contractului încheiat de Casa de Sănătate cu farmaciile este mai redusă în tot trimestrul II. în timp ce în februarie și martie au fost rezervate cîte 3.423.551 lei, fiind acordată chiar o suplimentare lunară de 10 la sută, în aprilie vor fi 2.606.316,25 lei, la fel și în mai, și iunie. Dacă la medicamentele gratuite, destinate tratării bolilor speciale, nu este plafon, în schimb, la cele compensate există restricții. Și în aprilie, farmaciile vor fi obligate să se încadreze în suma prevăzută de contract, ele avînd posibilitatea depășirii cu 5 la sută a acestuia numai pentru cazurile care reprezintă o urgență, copiii 0-1 an, gravidele și lăuzele. Dar valoarea rețetelor onorate în plus va fi scăzută din fondul aferent lunii următoare. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.