Piața bursieră a intrat pe un trend pozitiv
După un început de ședință liniștit, piața a căpătat ieri, 11 aprilie, la Bursa de Valori, un ritm alert începînd cu a doua sa parte, în prim-plan fiind titlurile SIF. Indicii bursieri au închis, toți, pe creștere, remarcîndu-se evoluția indicelui BET-FI, care a luat un avans de 3,35% față de valoarea de închidere din ședința precedentă. Valoarea tranzacțiilor a fost, de asemenea, în creștere și s-a ridicat la 62,5 milioane RON.
în segmentul petrolier, estimările nu prea optimiste pentru anul 2007 în legătură cu cifra de afaceri și cu profitul net la Petrom (SNP) și-au făcut efectul asupra cursului în piață. Astfel, SNP, pe un rulaj care s-a ridicat la 4,9 milioane RON, a închis la 0,5550 RON/acțiune (minus 0,89%). Rompetrol Rafinare (RRC), în schimb, a înregistrat o ușoară apreciere de aproximativ 1%, la 0,1040 RON/acțiune, pe fondul unui volum total de tranzacționare de 13,7 milioane de acțiuni în valoare de 1,42 milioane RON.
Evoluție pozitivă au înregistrat titlurile bancare, în principal Banca Transilvania (TLV), care a cumulat cel mai bun rulaj din sectorul bancar, de 3,72 milioane RON. TLV a închis la 1,0800 RON/acțiune, cu un plus de 2,86%, în timp ce BRD-GSG (BRD) a stagnat la 21,4000 RON/acțiune, iar Carpatica (BCC) a urcat ușor la cotația de 0,6100 RON/acțiune (plus 0,83%).
La categoria a doua, s-au remarcat ca evoluție titlurile SSIF Broker (BRK), cu o creștere a cursului peste pragul de 2 RON/acțiune, cu un avans de 3,52% peste prețul de referință, pe un rulaj de 1,11 milioane RON. însă, cea mai mare creștere l-a nivelul pieței au înregistrat titlurile Artrom Slatina (ART), pe un volum de tranzacționare de 10,2 mii de actiuni. ART a urcat, în debutul ședinței, pînă la un maxim de 37 RON/acțiune, după care a urmat o revenire către minima zilei, de 35 RON/acțiune. ART a închis cu 7,04% peste prețul de referință, la 36,5000 RON/acțiune, un rol important avînd modificarea situațiilor financiare în bine ce vor fi supuse spre aprobare în AGA din 24 – 27 aprilie. Față de profitul net preliminat pe 2006, de 33,61 milioane RON, societatea a raportat un profit net auditat, de 64,75 milioane RON. Conform raportului administratorilor, diferența vine, în principal, din anularea provizionului privind impozitul pe profit amînat, care determină un profit de 25,19 milioane RON, acesta fiind un venit neimpozabil al anului 2006.
Segmentul SIF a consemnat și ieri o evoluție pozitivă, toate titlurile închizînd pe plus la final de ședință. SIF Banat-Crișana (SIF1), cu un plus de 3,1%, a cumulat cel mai ridicat rulaj la nivelul pieței, în valoare de 20,53 milioane RON, pe un volum de peste 6,93 de milioane de acțiuni. A fost secondat de SIF Transilvania (SIF3), cu un rulaj de 7,63 milioane RON, care însă a înregistrat cea mai bună evoluție din segmentul financiar, la un preț de închidere de 3,6300 RON/acțiune (plus 4,91%), cu atingerea unui maxim de 3,6600 RON/acțiune. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.