Parapantștii de la Clubul sportiv „Cer senin” din Comănești au demarat pregătirile pentru Festivalul de zbor ușor, care va avea loc la Comănești în perioada 1-3 iunie.
Cîțiva dintre membri au efectuat primele ore de zbor la Onești, sub îndrumarea instructorului Florin Ichim, care este și președintele clubului. „Sperăm ca acest festival, a cărui primă ediție s-a desfășurat anul trecut, să devină o tradiție. încercăm ca, pînă atunci, să atragem cît mai mulți pasionați ai zborului ușor din țară și din străinătate, dar și sponsori care să susțină financiar manifestația. Am inițiat și un proiect pentru crearea unei școli de zbor, pe care îl vom prezenta la Consiliul Județean Bacău, în ideea dezvoltării acestui sport în zonă, ca și a atragerii tinerilor spre astfel de activități, ca alternative a petrecerii timpului liber”, a declarat Florin Ichim.
„Vom sprijini în continuare clubul sportiv «Cer senin» în activitatea de organizare a festivalul de zbor din acest an. Cred că am pus deja piatra de temelie a unei manifestări reprezentative pentru orașul nostru”, a spus și primarul orașului, Viorel Miron. Festivalul de zbor ușor de la Comănești va avea în program concursuri de zbor cu parapanta, cu motoparapanta și motodeltaplanul. (Romulus Dan BUSNEA) de temelie a unei manifestări reprezentative pentru orașul nostru”, a spus și primarul orașului, Viorel Miron.
F
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.