Laboratoare de analize medicale care reinventează legile

Administrator

Pentru a prinde rînd la analize de laborator, băcăuanii trebuie să dea zeci de telefoane sau să meargă de nenumărate ori la unitatea aleasă. La cele mai multe laboratoare, lista de așteptare se întinde pînă spre sfîrșitul lunii iunie, la altele, însă, programările s-au oprit la nivelul lunii aprilie. Situația este cel puțin ciudată în ce le privește pe acestea din urmă, deoarece fondurile alocate pentru 2007 din bugetul asigurărilor de sănătate au fost împărțite pe fiecare laborator, pe trimestru și lunar. Totuși, miercuri, la Medical Test, cei care s-au prezentat cu bilet de trimitere pentru analize medicale au trebuit să se întoarcă la fel cum au venit. „Nu cunoaștem fondul pentru mai”, și-a argumentat refuzul de a-i programa pe următoarea lună asistenta care se afla la biroul „Informații”. La insistențele noastre, același răspuns l-a dat și o altă angajată, chemată în ajutor. Noi și un alt pacient am fost invitați să revenim luni, 16 aprilie. Aceasta după ce pe parcursul lunii martie, la mai multe apeluri telefonice, ni s-a spus să ne prezentăm cu biletul de trimitere „în jurul datei de 10 aprilie”.

Bărbi „a la medical Test”

Motivul invocat de angajatele Medical Test nu stă în picioare. Toate laboratoarele cunosc încă din 28 februarie care este valoarea contractului lor cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău. Această instituție a publicat pe site-ul ei (www.casbc.ro), încă din data amintită, sumele alocate trimestrial și lunar fiecărui laborator în parte. Astfel, Medical Test va avea în luna mai, pentru analize medicale, 53.065 lei, aceeași sumă care i-a fost repartizată în aprilie și îi va fi alocată și în iunie. Mai mult decît atît, CAS Bacău a făcut publice și sumele pe care Medical Test le va avea în următoarele luni. „Toate laboratoarele cunosc ce fond au pe fiecare lună în parte. Nu pot să spună că din această cauză nu fac programări pentru următoarea perioadă. Mă voi interesa la Medical Test de ce pacienții care s-au prezentat ieri (miercuri-n.n.) nu au fost programați și au fost chemați pentru aceasta la începutul săptămînii viitoare”, a spus doctorul Mihai Ichim, șeful Corpului de Control, purtătorul de cuvînt al CAS Bacău. La scurt timp, reprezentantul Casei de Sănătate a declarat: „Conducerea laboratorului a investigat sesizarea făcută și a stabilit că este vorba de o lipsă de informare din partea unei angajate noi. A promis că va lua măsurile administrative de rigoare”.

194 investigații paraclinice în pachetul de bază

Faptul sesizat nu este singular. Cîțiva pacienți ne-au semnalat că unele laboratoare nu vor să efectueze anumite analize medicale, deși sînt prevăzute în lista celor decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate. „Am bilet de trimitere de la un medic specialist din policlinică pentru testul Helicobacter pylori. Am dat telefon la un laborator și mi-a răspuns că nu îl face, deoarece este scump, iar Casa de Sănătate îi decontează o sumă mică”, ne-a declarat un băcăuan. Pentru depistarea bacteriei Helicobacter pylori, care provoacă ulcerul, suma suportată din bugetul asigurărilor de sănătate este de 19,44 lei. Dacă testul se efectuează contracost, atunci pacientul trebuie să scoată din buzunar 35 lei. Dar în pachetul de bază decontat de Casa de Sănătate sînt cuprinse 194 analize medicale și alte tipuri de investigații paraclinice (radiografii, ecografii, tomografii etc.), pentru care asiguratul nu trebuie să plătească nimic, dacă are bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist. „Unele dintre ele pot fi recomandate și de medicul de familie, altele doar de către specialistul din ambulatoriul de specialitate sau spital. Dacă este îndeplinită această condiție și laboratorul nu a epuizat fondul pe luna respectivă, el nu are nici un motiv să nu efectueze o analiză medicală. Contractul încheiat de Casa de Sănătate cu fiecare laborator este pentru tot setul de analize medicale din pachetul de bază”, a mai spus doctorul Mihai Ichim. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.