Filarmonica „Mihail Jora” lucrează cu instrumentiști de împrumut, pentru anumite concerte. Orchestra băcăuană are 73 de artiști instrumentiști, în condițiile în care pentru interpretarea Simfoniei a III-a de Enescu, de exemplu, este nevoie de 124.
„Ar mai trebui 10 – 12 posturi de instrumentiști și un cor de 60 de persoane, măcar cu jumătate de normă. Există corul Ateneu, condus acum de domnul Gheorghe Gozar, care, dacă ar fi al nostru, Filarmonica ar sta pe o bază foarte bună pentru 60 – 70 de ani”, a declarat în prag de pensionare maestrul Ovidiu Bălan, directorul instituției. Orchestra băcăuană duce lipsă de instrumentiști pentru corzi (vioară, violă, violoncel și contrabas) și de suflători pentru instrumente de alamă. Directorul instituției „suferinde” spune că situația se explică prin faptul că schema de încadrare moștenită este pentru orchestră simfonică, nu pentru filarmonică. Problema suplimentării numărului de instrumentiști se pune, din păcate, în contextul în care în ultima ședință a Consiliului Județean Bacău s-au găsit voci care să spună că în instituțiile de cultură subordonate (Filarmonica „Mihail Jora”, inclusiv) ar fi prea mulți angajați. „Deocamdată sînt niște probleme. încă nu s-a stabilit statul de funcții. Nu vrea nimeni să dea pe cineva afară, doar să ne limităm la cît este nevoie. Dacă vom găsi resurse, poate vom mai angaja la Filarmonică. Dar deocamdată nu s-a discutat nimic în sensul ăsta”, a declarat Stelian Gherghelescu, director Resurse Umane, în Consiliul Județean Bacău. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.