ÂNOT: Larisa Lăcustă este port-drapelul înotului băcăuan în competițiile interne și internaționale. Că este așa o demonstrează și excelenta sa comportare de întrecerile campionatului național în bazin acoperit de la Pitești, competiție care a avut loc în perioada 11-15 aprilie. înotătoarea de la Sport Club Municipal Bacău, de a cărei pregătire se ocupă antrenorul emerit Silviu Șalgău, a cucerit cinci medalii de aur și încă una de bronz, numărîndu-se printre performerele competiției, alături de alți colegi de la lotul național.
Specialistă incontestabilă și fără rivală în probele de bras și mixt, Larisa și-a demonstrat încă o dată clasa. Multipla campioană națională, medaliată, de asemenea, în competiții internaționale de mare importanță, a urcat de șase ori pe podium la „naționalele” de primăvară. Ea a cîștigat toate cele trei curse în proba numită bras. Cu 33.90 secunde a învins pe distanța de 50 metri, apoi a repetat isprava la 100 metri (1:13.04) și la 200 metri (2:35.73). Nimeni nu i-a stat în față la 200 metri mixt (2:22.11), dar nici la 400 metri mixt (5:02.36). Nu s-a putut abține și a mai luat o medalie de brionz în proba de 50 metri liber (27.40).
Reamintim că Larisa a făcut parte din lotul care a reprezentat România la Campionatele Mondiale de înot din Australia, din acest an, unde rezultatele înotătorilor noștri au fost modeste. (Marius AMBROZIE)i nu i-a stat în fa
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.