Elevii Colegiul „C. Negri” din Tîrgu Ocna fac bani din turism

Administrator

La Colegiul Național „C.Negri”, a fost constituit primul nucleu de ghizi, format din 10 elevi, cunăscători de limbi străine. „Scopul proiectului este de a înlesni obținerea informațiilor pentru turiștii străini care doresc să viziteze diferite obiective ale orașului. Elevii vor beneficia de un dublu avantaj: pe lîngă experiența în comunicare, ei vor fi remunerați de Consiliul Local pentru activitatea prestată. Ei vor primi și un atestat, sub forma portofoliului de educație permanentă, prin care li se vor face cunoscute abilitățile”, a declarat prof. Theodora Șotcan, directorul colegiului.
„Primul pas a fost făcut prin cele două acțiuni sprijinite de noi, elevii. în fața unui grup de 30 de francezi și apoi a unuia de englezi, care au vizitat mina de sare, elevii au avut ocazia să-și demonstreze capacitățile. Toți cei care solicită sprijinul nostru vor găsi, în cadrul Centrului de Informare Turistică, date despre grupul de ghizi, ca și modalitatea de contactare a acestora”, a spus și Alexandra Anton, elevă a Colegiului „C. Negri”. Coordonatorii acestui proiect, alături de Consiliul Local, sînt profesorii Adina Ababei și Marian Cîrcel.
(Romulus Dan BUSNEA)l de ghizi, ca și modalitatea de contacta

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.