Răfuiala cu intelectualii

Romulus Dan BUSNEA

Nu cu mult timp în urmă, un grup de intelectuali a prezentat în mass-media românească un Apel către clasa politică, prin care se dorește să se atragă atenția asupra riscurilor pe care le prezintă adîncirea crizei politice în care ne zbatem și acum. Acest apel poate fi sintetizat în următorul fragment din textul său: „Ceea ce constatăm în clipa de față este o ruptură a majorității clasei politice românești de mersul firesc al istoriei și de dorințele și aspirațiile poporului român. Aceasta este adevărata criză politică pe care o traversează acum România”. Gestul grupului de intelectuali a provocat, așa cum era de așteptat, reacții dintre cele mai diverse atît în rîndul politicienilor, cît și în presă. Cert este că în confruntarea politică, cele mai importante roluri le joacă clanul oligarhilor și justiția. Reacția clanurilor de la putere față de apelul intelectualilor români a produs în primul rînd o reacție isterică, prin care s-a confirmat din plin diagnosticul dat de unul dintre analiștii politici: „România este condusă de o oligarhie, care atunci cînd interesele sale devin cu adevărat amenințate, își arată colții și chiar mușcă. Pentru ea, locul intelectualilor este în exclusivitate la catedre, la masa de scris, în redacțiile unor publicații literare”. Din nefericire pentru o parte dintre oligarhi, unii dintre intelectuali mai fac și „imprudența” de a vorbi și în viața publică. Aceștia sînt considerați că ar fi depășit limitele trasate și că trebuie loviți, reduși urgent la tăcere, și asta în numele unei democrații care își dovedește încă odată originalitatea-i românească. Un intelectual devine total nesuferit atunci cînd pune în discuție reperele de ansamblu ale societății, cînd are curajul – uneori asociat cu demența, de a nu accepta gîndirea unică pe care încearcă să o impună mai-marii oligarhiei românești.
Răfuiala cu intelectualii a fost începută încă pe vremea regimului Iliescu, atunci cînd s-a încercat o prelungire a dominației comuniste începută cu valul de mineriade. Sătul de lipsa de disciplină și clarviziune a intelectualilor, Ion Iliescu l-a numit pe Miron Cozma responsabil cu ordinea și curățenia prin țară, lucru de care liderul minerilor s-a achitat în mod conștiincios. Harababura creată atunci a făcut înconjurul lumii, iar acum Miron Cozma își plînge de milă și încearcă să smulgă bani de la statul român pentru „teroarea” prin care a trecut familia sa. Nici nu e de mirare că justiția română, cu ale sale aberante decizii, a dat un oarecare cîștig de cauză întîiului miner al țării, care va fi despăgubit. Atunci ce să mai zicem de cei care au avut de suferit, psihic și fizic, de pe urma atacurilor minerilor? Că, vorba românului, ei au rămas „și bătuți și cu banii luați”! Cam asta e ceea ce face în continuare o justiție comandată politic și fără nici o viziune clară și documentată a actului de justiție, presată, de altfel, de foarte mulți reprezentanți ai vechiului regim care se mai află și în prezent în funcții de judecători ai românilor.
în privința clanului oligarhilor, membrii săi susțin, de regulă, agenda unui șef în schimbul sprijinului pe care acesta îl acordă promovării intereselor acestora. Oligarhii au în comun lupta susținută pentru obținerea, împărțirea și păstrarea cu orice mijloace a uzufructului puterii. Știm, în mare parte, cum au reușit unii să devină foarte puternici în țara noastră. Unii s-au îmbogățit din tot felul de speculații imobiliare, alții din privatizări frauduloase, alții din operațiuni bancare dubioase, iar alții din diferite șantaje duse la extremis. Cu toții au pretenția să devină magnați monopoliști care să domine cîte un anumit sector de activitate. Așa cum releva unul dintre oamenii politici ceva mai „curat” din întreaga masă de politicieni, „soluția pentru distrugerea oligarhilor stă în multiplicarea elitelor, cumulativ cu introducerea lor într-un sistem de controale încrucișate și contraponderi, apt a limita abuzurile de poziție dominantă și în paralel cu întărirea capacității statului român integrat în uniunea politică și socială care trebuie să fie UE, de a garanta securitatea comunitară. Alături de populiști, oligarhismul este dușmanul actual cel mai periculos al oricărui partid democratic, indiferent de ideologia sa. Eliberarea partidelor din prizonieratul acestor elite de pradă este cheia modernizării regimului politic românesc”. Un alt analist politic spunea că actuala confruntare politică nu e o simplă luptă pentru imagine, ci are un miez fierbinte și că trebuie decis dacă România va fi condusă oligarhic de cîteva familii cu ramificații printre afaceriști și oameni politici, sau dacă aceștia vor trebui și ei să se supună controlului public.
După cum se poate observa și în aceste zile, lupta pentru putere este dificilă și lungă și, probabil, nu se va decide nici săptămîna aceasta, nici anul acesta.Totul va depinde în mare măsură de eforturile și pozițiile societății civile și ale opiniei publice. Din păcate, de atîta forfotă de dezbinare, nația română a cam obosit. Din oboseala pricinuită de stresul zilnic am ajuns să ne uităm de multe ori, fără nici o reacție, la televizor, pînă împietrim. Ajungem să ne întrebăm, pînă la urmă, dacă am avut – din 1989 încoace – o democație reală, în afară de mineriade, jaf generalizat și minciună propagată de stat.
Este posibil ca impasul în care se află societatea românească să nu fie cel al democrației, ci al scării de valori. Principalele cauze ar fi în special două: prima este legată de o personalizare exacerbată a instituțiilor de la noi, unde persoana se confundă cu instituția; a doua este refuzul permanent al clasei politice de a-și face curățenie în propria-i ogradă, fapt care a pemis nu numai menținerea, dar și consolidarea puterii în mîinile unor personaje contestabile în prim-planul scenei politice de la noi. Dar cred că și noi avem o vină în toate aceste anomalii ale democrației, prin faptul că încă nu suntem suficient de exigenți în materie de calitate. în ciuda tuturor interpretărilor, intelectualii de la noi – care au cerut încă din 1990 condamnarea comunismului ca unul din factorii importanți ai dezvoltării noului capitalism românresc – reușesc, printr-o dialectică tot mai transparentă, să introducă democrația și în România. Rezultatele nu vor întîrzia să apară. Așa că, stimabililor: răbdare și încredere!recare cîștig de cauză întîiului miner al țării, care va fi despăgubit. Atunci

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!