LUPTE GRECO-ROMANE / CAMPIONAT EUROPEAN: Vicecampion european acum doi ani la Varna, Eusebiu Diaconu revine în Bulgaria, dar la Sofia, pentru o nouă confruntare europeană care se vrea încheiată cu medalie, chiar de aur. Din 2005 și pînă acum Diaconu a participat și anul trecut la „europene”, în localitatea numită Moscova și unde nu i s-a permis să concureze din cauza unei eczeme, el fiind favorit la titlul continental. Acum doi ani, tot în Bulgaria, Eusebiu a fost foarte aproape de medalia de aur, însă a rămas doar cu cea de argint.
Campionatul de la Sofia a început de pe 17 aprilie. Eusebiu va fi supus astăzi examenului medical și va da proba cîntarului. Reamintim că luptătorul în cauză, multiplu campion național și multiplu medaliat la competiții internaționale, inclusiv la campionate mondiale, este legitimat la Sport Club Municipal Bacău. Antrenorul emerit Ioan Butucaru va fi alături de el la Sofia, ca și Luca Celini, președintele secției de atletism de la SCM Bacău.
Eusebiu va intra pe saltea mîine. De la ora 9 sînt programate tururile eliminatorii, la ora 17 vor începe recalificările, iar de la ora 19 vor avea loc finalele. Fără doar și poate, Diaconu este unul dintre favoriții la o medalie. Cel mai bun luptător din țară la această oră nici nu are cum să-și propună altceva. Mai mult, el are de luat și o revanșă pentru că anul trecut n-a fost lăsat să lupte și a fost privat de un loc pe podium. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.