PENTRU O LUME MAI BUNĂ

„Răufăcătorii” îmbătrînesc urît…

Calistrat COSTIN

Cu trecerea anilor, omul, oamenii se schimbă, avansarea în vîrstă chemîndu-se îmbătrînire („bătrînețe, haine grele”); bărbatul, femeia, oricît vor fi fost ei la tinerețe de aspectuoși/aspectuoase, frumoși/frumoase, de „bine”, cînd vine vremea bătrîneții își pierd din „strălucire”, din acea inefabilă capacitate de seducție, chiar dacă mulți/multe rămîn la fel de fermecători/fermecătoare, că, nu-i așa, omul – OM în sinea sa, e totuși, de netăgăduit, „produsul de lux” al fiorului cosmic, dacă n-o fi cumva chiar „fiul lui Dumnezeu”…
Dar… (mereu cîte un DAR ne pune și răbdarea și înțelegerea la încercare), dar cînd omul nostru (individul, insul, natul, „ciumpalacul”, bipedul, gînditorul, cuceritorul, „vrăjitorul” – ziceți-i cum doriți) este nu OM ci altă creatură cu mască de om, atunci lucrurile se pun în alți termeni. Cu siguranță, fiecare dintre noi vom fi observat că unii pămînteni înbătrînesc frumos, există așadar și o grație a anilor tîrzii: nemaivorbind de unele fericite cazuri cînd persoane cam urîțele de la natură, îmbătrînind, devin ca prin miracol extrem de atrăgătoare! în aceste puține rînduri vom face însă referire la acei destul de mulți „cetățeni” (că „oameni ” e imprudent să-i numim!) care îmbătrînesc urît, cărora pe figură, în loc să li se citească eleganța și frăgezimea interioară, calmul și seninătatea apogeului de vîrstă, le ies la iveală, ca niște cicatrici ale meschinei lor existențe, răutatea, veninul, cîinoșenia, ferocitatea, josnicia, viermele invidiei, adică acele „virtuți” care le-au brăzdat jalnica trecere prin „viața lumii”. Omul rău nu are sentimente, el are mereu numai și numai „resentimente”, vede în jur numai răufăcători (ca el) și hoți (hoțul de hoți se teme!); răul nu iartă greșeala celor din preajma sa, dar o așteaptă nerăbdător ca să lovească, să distrugă, îi place spectacolul violenței și al scandalului cu orice preț; omul rău („spînul” din basmele noastre) este un infirm, inapt, incapabil să se bucure, să trăiască bucuria celorlalți, să aplaude succesul colegilor, nu admite că semenii săi își au și ei satisfacții, mărunte aspirații de împlinire, interese ce nu vor să strice confortul celorlalți; „răul răilor” se bate cu pumnii în piept că-i plin de bune intenții, că are „principii”, că e…”om de onoare”, și-l vezi că face spume la gură din otrava ce-i întunecă fărîma de creier și iasca sufletului, atunci cînd simte, ca orice fiară încolțită, că OAMENI cu adevărat DE BINE îi dau în vileag mizerabila, murdara sa abjecție, în fapt jalnica subcondiție de „om de nimic”!
„Răutatea” – altă oroare! – face casă bună cu prostia. Categoric, omul prost e rău și hain, monstru de neomenie, în stare de cele mai abominabile fapte și gesturi necugetate (că de unde „cuget”, de unde „judecată”?!). „Prostul” – cuvîntul ăsta pe care îl folosim cotidian… – vine din graiul slavilor, și înseamnă ceva „simplu”, „natural” în fond, și-ar părea că nu trebuie să ne neliniștească! Ba bine că nu! Prin agresivitatea sa, prostul (tontoletele „simplu”!) se dovedește, în cele din urmă, dăunător, cum bine aprecia un mare înțelept: „experiențele celor simpli ( n.n. – răii și proștii lumii) au rezultate sălbatice și cu neputință de controlat”! Și, ca și cînd nu le-ar fi îndeajuns, dumnealor proștii sunt și răi, și îmbătrînesc urît, întunecîndu-ne o dată în plus lumina tristului nostru destin planetar!
Omul rău (nu știu dacă „răutatea” e un „cadou” primit la naștere sau e o „cucerire” a unei educații defectuoase) o ține, de la tinerețe pînă la bătrînețe, tot într-o discordie, tot într-o sfadă tîmpă cu cine-i iese în cale, făcîndu-i pe oamenii de pace și bună-cuviință să-și blesteme ceasul în care Cel de Sus și-a plămădit „creatura” după chipul și asemănarea sa. Dar… – atenție la un alt mare DAR – nu trebuie să cedăm în fața unor atari delirante sălbăticiuni rătăcite printre noi! „Viața cea repede ce ni s-a dat” este DAR de la Dumnezeu! Primiți acest ultim avertisment, dragii noștrii „răi”: dacă nu veți ști să îmbătrîniți frumos și în respctul sfintelor „daruri dumnezeiești” va însemna că ați trăit degeaba! Alegeți!tîmpă cu cine-i iese în cale, fă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!