Meci decisiv pentru echipa gazdă

Administrator

O echipă aflată la -15 în clasamentul adevărului, precum Cetatea Suceava, nu are cum să vrea altceva decît trei puncte în oricare dintre meciurile pe care le mai are de jucat pînă la sfîrșitul campionatului, în tentativa de a-și păstra locul în divizie. Adversară îi va fi astăzi FCM Bacău, echipă clasată pe locul al 11-lea și care nu dorește să ajungă, la rîndul său, în situația celei sucevene. Orice punct cîștigat în fața unei echipe aflate în zona retrogradabilă valoarează dublu.
Fotbaliștii băcăuani au avut prestații slăbuțe în ultimele două etape, drept care s-au ales cu doar un singur punct și s-au blocat pe poziția a 11-a. Este clar că o lovitură a băcăuanilor la Suceava ar îngreuna foarte mult povara echipei din nordul Moldovei. Elevii lui Popovici nu sînt obligați să atace, spre deosebire de cei ai lui Marian Pană, astfel că vor beneficia de spații deschise în defensiva adversă. Un gol pe contraatac poate pune capăt meciului. Se va vedea mîine, odată cu începerea partidei. în tur, FCM Bacău a terminat 0-0 acasă cu Suceava.
în tabăra băcăuană nu există jucători suspendați. Doltea nu este valid și va suferi luni o intervenție chirurgicală cauzată de hernie. Apoi, timp de o lună, el va fi în pauză de refacere. Pe de altă parte, în primul 11 al Bacăului vor fi operate schimbări, nu multe, față de etapa trecută. Antrenorul Popovici spune că banda stîngă va rămîne aceeași.

Formații probabile, programul etapei

FCM Bacău: Ignătescu – Muntianu, David, Geamăn, Enea – Beceru, Spridon, Dobîrceanu – Cojocaru – Verdeș, Tănasă;
Cetatea: Curileac – Marin, Halip, Streinu, Sitaru – Apetri, Dicher, Roberto – Roman, Prisacă, Adam;
• Celelalte meciuri: FC Snagov – Dunărea Giurgiu (1-4), Gloria Buzău – CF Brăila (1-1), Petrolul Ploiești – Chimia Brazi (2-1), FC Brașov – CS Otopeni (1-1), Prefab Modelu – Sportul Studențesc (5-0), FC Săcele – Forex Brașov (0-2), Delta Tulcea – FCM Cîmpina (3-1), Dunărea Galați – FC Botoșani (2-1). între paranteze au fost trecute rezultatele din meciurile tur.
în această săptămînă s-a disputat restanța dintre FCM Cîmpina și Petrolul Ploiești, încheiată cu 2-1 în favoarea oaspeților. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.