Vlad Munteanu e pe val. De fotbalistul băcăuan se interesează mai multe cluburi din 1. Bundesliga. O știe și jucătorul, dar și tatăl acestuia. „încă din iarnă erau cîteva echipe care-l curtau. Se vorbea la vremea respectivă de un transfer la Hamburg. Probabil că și din acest motiv, cei de la Cottbus i-a propus prelungirea contractului”, a spus Gogu Munteanu, antrenorul Aerostarului. Spusele lui Gogu Munteanu par să se adeverească după ce publicația germană Hamburger Abendball, notează că Vlad Munteanu a intrat în atenția lui Hamburger SV, care ar trebui să găsească o soluție pentru înlocuire olandezului Rafael van der Vaart, în cazul în care acesta ar accepta ofertele celor de la Bayern Munchen. „Pe piață sunt în acest moment așa numiții de la Energie Cottbus. Radu și Munteanu pot fi cumpărați probabil numai la pachet, dar nu au prețuri de speriat. Nu este de mirare că sunt în atenția întregii Bundesligi. Mai multe cluburi înceracă să cumpere acest duo periculos, printre ele numărîndu-se Borussia Dortmund, Hamburger SV și Eintracht Frankfurt”, menționează cotidianul din Hamburg. Hamburger Abendball estimează că Energie Cottbus nu va reuși să-i păstreze pe români în sezonul următor. „Va fi foarte greu ca gruparea din Cottbus să-i convingă pe români să-și prelungească angajamentele care expiră în 2008. Radu și Munteanu își doresc să în vestul Germaniei, să joace într-un oraș mare, la o echipă mare, pe un stadion mare, cu o galerie imensă”, scrie publicația germană. La Cottbus, Vlad Munteanu cîștigă în jur de 150 mii de euro pe an și ar fi tentat să plece la o altă echipă, mai bogată, care-i oferă un salariu mult mai mare. Cînd l-au chemat la negocieri, pentru prelungirea înțelegerii, oficialii de la Cottbus i-au propus mărirea salariului cu încă 60 de mii de euro pe an, însă băcăuanul a spus „pas” acestei oferte. „Vreau să plec la o echipă cu pretenții. Vreau să rămîn în Germania pentru că m-am acomodat aici”, a precizat fostul jucător băcăuan, care se sfătuiește în permanență cu tatăl său, Gogu Munteanu. După ce Vlad Munteanu s-a abonat la goluri, selecționerul Victor Pițurcă a pus ochii pe el. „âl urmăresc pe Vlad de mai multă vreme. Poate fi o soluție pentru națională”, a spus selecționerul. Dacă va fi convocat sub tricolor, Vlad Munteanu ar deveni primul jucător băcăuan care ar evolua într-un meci oficial pentru prima reprezentativă a României.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.