Un menu basarabean
* Salată rusească, vărzări și poale’n brîu
Doru CIUCESCU
într-o zi, profesorul universitar basarabean Ion Carteputredă m-a invitat la el acasă ca să luăm dejunul împreună. Plecasem de la Universitatea Tehnică a Moldovei din cartierul Rîșcani și ne îndreptam pe jos spre centrul Chișinăului. Cale lungă, numai bună pentru a stimula pofta de mîncare. Cerul era albastru-sticlos, cum numai de pe vîrf de munte se poate vedea. întîlneam pietoni diverși, cu pete de culoare în inimi și în straie. Stomacul îmi era gol și mă simțeam nespus de ușor. Parcă eram pătruns de o stare de armonie universală
– Nu o să mîncăm salată de creveți servită cu avocado și caviar, asezonată cu ulei de măsline, apoi „cordon bleu” și, ca desert, „ŕ la Tartuffe orange”, s-a scuzat profesorul chișinăuan.
– Vreți să-mi traduceți denumirea desertului?
– Bomboane de ciocolată umplute cu cremă de portocale.
– Puteți să-mi dezvăluiți meniul?
– Nu este un secret. Vom începe cu salată rusească.
– Salată rusească?!
– Da, salată rusească cu maioneză. Se prepară din cartofi fierți în coajă, care, apoi, se taie în bucăți mici. Se adaugă mazăre din conservă. Se mai combină cu alte legume nefierte: morcovi și ardei grași roșii. Se pune sare. Deasupra se toarnă maioneză amestecată cu puțin oțet. Totul este decorat cu bucăți de salată verde și pătrunjel tăiat fin.
– Se anunță o masă pe cinste.
– Apoi vom mînca mititei înveliți în intestin subțire de porc.
– înveliți în intestin de porc?
– Da, în Basarabia se obișnuiește ca mititeii să se prepare așa. Apoi vom încerca vărzări.
– Vărzări?
– Este un aluat umplut cu varză dulce călită în ulei, cu ceapă fin tocată, condimentată cu sare, piper și corindon. Compoziția se pune în cuptor la foc mic pînă ce se rumenește frumos.
– N-am mai mîncat așa ceva, am recunoscut eu.
– După aceea vom trece la plăcinte „poale’n brîu”. Știți cum înțeleg unii să mănînce „poalele’n brîu”?
– Sincer, nu știu.
– Se ridică poalele și se mănîncă brînza.
– Observ, profesore Carteputredă, că ați trecut la bancuri. însă eu o să vă povestesc o întîmplare adevărată. Eram la popasul „Hanul Ancuței”, situat, poate știți sau nu, pe drumul spre Suceava, la o distanță de circa 60 de kilometri de Bacău.
– Da, da, am auzit. Tot basarabeanu’ l-a citit pe Sadoveanu.
– Ei bine, eram însoțit de un profesor universitar francez, invitat de Universitatea din Bacău, pe care îl conduceam într-un pelerinaj la mînăstirile din nordul Moldovei. Acolo, am fost întîmpinați de o chelneriță care ne-a îmbiat să gustăm dintr-o farfurioară cîte o plăcintă „poale’n brîu”. Mărturisesc faptul că am avut mari probleme pentru a traduce în franceză denumirea acestei plăcinte.
– Și cum v-ați descurcat, pînă la urmă?
– Norocul meu a fost chelnerița, care, sesizînd încurcătura lingvistică, și-a ridicat poalele fustei, atît ca francezul să își dea cît mai bine seama despre ce este vorba, ceea ce l-a făcut pe cetățeanul din „Hexagone” să exclame: „Aaa, d’accord, jupes trussées!”. Nu mai spun că francezul nu se mai dădea plecat de la masă. âi plăcuse atît de mult figura cu poalele’n brîu, încît a mai comandat chelneriței „jupes troussées” de trei ori la rînd. El era, cum spun francezii, „un gros gourmand”.
– Orice străin, în orice țară s-ar afla, dorește să afle realități locale inedite și, dacă se poate, cît mai picante.
– Domnule Carteputredă, cum se spune în rusește la plăcintele „poale’n brîu”?
– Aaa, m-ați pus și pe mine într-o încurcătură lingvistică. Stați să mă gîndesc. Nu există o astfel de plăcintă în bucătăria rusească. Eu cred că s-ar putea traduce „poli iubki v poiase”.
– Să înțeleg că rușii din Basarabia nu cunosc specificul bucătăriei românești?
– Ba îl cunosc, dar ei evită să vorbească în românește sau, cum se spune oficial pe aici, moldovenește. Vedeți dumneavoastră, acesta este unul din paradoxurile din Basarabia: aproape toți românii fac eforturi și ajung să vorbească foarte bine limba lui Pușkin, în timp ce rușii, în marea lor majoritate, o fac pe niznaiul cînd este vorba de limba lui Eminescu. Aici se vede politica imperialistă moscovită, care urmează dictonul latin „divide et impera”. Militanții pro-ruși au reușit formarea în cadrul Republicii Moldova a unor republici separatiste sau autonome, astfel încît să aibă motive să impună limba rusă ca limbă de comunicare între români, ruși, ucrainieni, bulgari, găgăuzi și alte etnii.
… Ultimele cuvinte ale profesorului Carteputredă mă indispuseseră profund. Cerul se înnorase complet. âmi dispăruse starea de armonie universală din organism. în plus, îmi pierdusem și pofta de mîncare. însă nu puteam să spun nimic profesorului basarabean, ca să nu creadă că bucatele alese de el nu erau pe gustul meu.portocale.
– Puteți să-mi dezvăluiți meniul?
– Nu este un secret. Vom începe cu salată rusească
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.