Ștefan RADU
Zilele trecute, discuția pe care o purtam cu cîțiva colegi a căpătat accente acute în momentul în care nu am reușit să ne punem de acord în ce măsură profesorii sînt umiliți și cît se lasă ei – de bună voie – umiliți. Drumul de „Domnul Trandafir” la „dăscălimea” lui Caragiale este extrem de scurt, iar pentru unii chiar plăcut. Vremurile în care a fi cadru didactic era o mare onoare și obliga societatea la respectul cuvenit au trecut. Și asta nu pentru că generațiile de elevi ar fi atît de diferite încît să fi decis, ele singure, asupra acestei schimbări nefaste. Mai degrabă vina o poartă chiar breasla profesorilor care au făcut – în ultimul deceniu – concesii după concesii. Un respectabil profesor de fizică se plîngea unui prieten că în fiecare clasă are două-trei loaze – copii de bani gata – care perturbă orele și ironizează cadrele didactice. De ce nu-i dă afară pe elevii zurbagii? De ce nu-i lasă repetenți? Pentru că părinții acestora intervin la directori, inspectori, oameni din minister și – astfel – orice măsură este anulată. Pînă acum știam că profesorul este stăpîn pe catalog… Vine oricine și pune note unde are chef? Sau profesorii frustrați acceptă umilirea doar pentru a se pune bine cu puternicii zilei? Săptămîna trecută, un director adjunct cerea bani de la elevii ai căror părinți au cîte o afacere pentru a completa protocolul necesar organizării unei olimpiade. Mereu se cer bani pentru ceva. Ba se schimbă perdelele, ba se aduce în clasă, la vînzare, cartea unui cadru didactic (și toată lumea se ocupă de difuzarea maculaturii în loc să facă orele de curs), sînt programate chermeze de sfîrșit de an, iar la 1 și 8 Martie sacoșele cu cadouri umplu cancelariile.
Nu peste tot și nu toți profesorii sînt la fel. Numai că elementele enumerate mai înainte predomină. Țîncul venit la școală să învețe buchea cărții află, încă din clasele primare, că notele pot fi cumpărate, că există dascăli care așteaptă plocoane, că adevărata pregătire se face la orele de meditații particulare. Unele cadre didactice au ajuns să-și folosească orele pentru care încasează salariul doar pentru a-și selecționa elevii pe care să-i pregătească, special, contracost. Alții au inventat școala de sîmbătă unde părinții, la cererea direcțiunii, sînt nevoiți să cotizeze pentru suplimentarea salariului celui pus să educe. Curios este că pentru toate aceste contribuții nu se dau nici un fel de chitanțe sau acte. Nimeni nu contabilizează milioanele, nu există raport la bugetul de cheltuieli și părinții nu îndrăznesc să comenteze…
Cadrele didactice – pe bună dreptate – au ieșit în stradă să protesteze împotriva modului umilitor în care sînt tratate de către minister și administrația locală. În același timp, mulți dintre stăpînii de la catedre umblă pe coclauri pentru a-și face campanie electorală, pentru a obține o funcție publică. Multe dintre școli au ajuns – în această perioadă – ringuri pentru dezbaterea politică, fapt anormal într-un sistem așezat. În legislatura trecută, PNȚCD avea o puternică organizație a „profesorilor țărăniști”. Acum – activiștii de atunci – s-au pripășit pe alte liste. Acesta este exemplu de moralitate și decență pe care îl dau propriilor elevi?! Dacă nu vrei să fii umilit, mai întîi trebuie să nu te umilești. Aplaudatul din reflex ori de cîte ori vreun șef de la județ sau de la centru îți intră în clasă, cerșitul de bani și cadouri de la cei care s-au chinuit să-și pună pe picioare o afacere, aranjamentele din cancelarii, iată doar cîteva dintre punctele slabe ale acestei onorabile bresle. Elevii – de cele mai multe ori – sînt copiile morale ale dascălilor de care au avut parte. Ei respectă corectitudinea, profesionalismul și pasiunea celor de la catedră. Dacă se va pune, vreodată, în mod serios, problema unei reforme în învățămîntul românesc, atunci ea trebuie să înceapă de la restaurarea principiilor morale, de la repunerea pe soclu a dascălului adevărat. Poate atunci nu vom mai asista la „evadări” masive din sistem (acum, sute de profesori renunță la cariera didactică nu doar din motive salariale), la cîrpăcirea schemei de personal cu suplinitori necalificați și la compromiterea ideii de școală.
Lasă un răspuns