Cine-i vinovatul?
Chicu Teodora – pensionară, Bacău: Sînt pensionară de asigurări sociale de stat (dosar nr. 156565) și ar trebui să beneficiez de abonament cu reducere pe liniile de transport public urban, dar neavînd timpul necesar pentru obținerea abonamentului am rămas fără acesta pe motiv că legitimațiile de călătorie respective s-au eliberat în perioada 15 martie – 15 aprilie, conform anunțului făcut, iar eu sînt planificată a primi pensia în a 8-a zi lucrătoare de la data începerii distribuirii/plății pensiilor, astfel că nu am putut prezenta cuponul de pensie al lunii martie, așa cum mi s-a cerut. Apoi, după primirea pensiei am fost plecată la țară, de unde m-am întors abia pe 13 aprilie. Pentru a-mi rezolva situația am fost la mai multe casierii la care se eliberează abonamente, precum și la consiliera de la centrala societății de transport public, unde mi s-a precizat că termenul de eliberare a fost depășit. Ce se mai poate face într-o astfel de situație?
Redacția: Cazul dv. este foarte clar și nu vedem nici o posibilitate de rezolvare. O lună de zile este un termen cît se poate de larg pentru eliberarea abonamentelor. încercați, totuși, o intervenție la conducerea SC Transport Public s.a. Poate veți găsi înțelegere la managerul acesteea.
Atenție la semafor!
Florin Buzatu – pensionar, Bacău: Extinderea afișajelor și panourilor pentru reclamele stradale creează, în unele cazuri, situații dificile pentru pietoni. Concret: unele semafoare de dirjare a circulației rutiere, plantate pe artere precum 9 Mai sau Bacovia, și nu doar pe acestea, sînt obturate de panourile respective, astfel că nu poți urmări și respecta semnificațiile luminilor acestora. Situația te poate pune în două dificultăți: să te expui riscului de a traversa strada pe o altă culoare a semaforului, decît cea verde; apoi, de a fi amendat de agenții de circulație pentru încălcarea regulilor pietonale. Nu credeți că ar fi cazul ca atunci cînd se plantează astfel de panouri publicitare să se respecte anumite reguli?
Redacția: Aveți dreptate în ceea ce ne semnalați. Astfel de cazuri am constatat, la rîndul nostru. Chestiunea se poate rezolva de către edilii Primăriei, prin serviciul de specialitate, cu colaborarea polițiștilor de la circulația rutieră. Pînă atunci, însă, soluția este una singură: atenție sporită la semafor.
Puțintică răbdare!
Vasile Plantură – funcționar, Bacău: Cu toate că primăvara și-a intrat pe deplin în drepturi, implicarea Primăriei în toaletarea orașului mi se pare destul de anemică. S-ar părea că vom avea parte, și în acest an, de un sezon cald cu penurie de amenajări florale pe străzi și bulevarde, inclusiv în Parcul Cancicov – așa cum s-a întîmplat și în anul precedent. Oare băcăuanii nu au dreptul la un habitat care să fie conform și cu pretențiile lor? Doar plătim cu toții taxa de salubritate!
Redacția: Sîntem, totuși, la început de anotimp călduros, așa că e bine „s-avem puțintică răbdare!”. Vă asigurăm, totodată, că vom monitoriza cu atenție acțiunile și reușitele din programul de înfrumusețare peisagistică a orașului nostru. (Rubrică redactată de Florin DUNĂREANU) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.