Să ne reamintim: au trecut 21 de ani de la una dintre cele mai negre zile ale omenirii – 26 aprilie 1986, atunci cînd s-a produs catastrofa de la centrala atomo-electrică de la Cernobâl. Astăzi se știe cine a făcut să se declanșeze cumplita explozie: ordinele unui director general ce s-a dovedit incapabil în domeniul nuclear, dar un foarte disciplinat activist de partid. Dorind să se facă plăcut stăpînilor săi, le-a cerut specialiștilor să supraliciteze sarcinile reactorului, deși aceștia se opuseseră din răsputeri.
Ce a urmat? Dezastrul!
Vor muri iradiați 600 de piloți – toți tineri și dornici de viață, în încercarea lor de a stopa efectele „sarcofagului”. Vor fi mobilizați peste 100 000 de militari și 400 000 de civili aduși din toate republicile unionale ale URSS. Această adevărată armată va fi comandată de generalul Nicolai Taracanov. Sînt, de asemenea, chemați 10 000 de mineri din întreaga Rusie pentru a săpa un tunel sub reactoarele 3 și 4. S-a lucrat zi și noapte, în schimburi reduse. încet-încet radiațiile au fost diminuate, coborînd pînă la 35 la sută. „A fost ca o victorie asupra Reichstagului!” – avea să-și amintească generalul Taracanov. O victorie cu gust amar, cu aproape 20 000 de morți și 200 000 de oameni afectați de radiații. Centrala de la Cernobâl a fost oprită. Nu total. Baza reactorului încă mai emite și astăzi și lucrează „ca un vierme”.
De atunci s-au întreprins numeroase cercetări asupra efectelor radiațiilor de la Cernobâl asupra populației globului pămîntesc. Un specialist – W. Wilson – declara: ” Poate nu strică să precizăm că noi, românii, ne aflăm mai aproape de Cernobâl, la 2000 de kilometri, dar și că ne lipsesc cercetările, cel puțin n-au fost aduse la cunoștința populației. Să sperăm că va fi pusă în aplicare promisiunea CRII-RAD (Comisia de Cercetări și Informații Independente Asupra Radioactivității) din Franța de a publica un atlas al zonelor contaminate…”.
Dar, pînă atunci, mai cade cîte un băcăuan și pornește spre celelalte tărîmuri „așa, din picioare”… (Eugen ȘENDREA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.