La patru zile de cînd zece locuitori ai comunei Brusturoasa au declarat că intră în greva foamei pentru că nu li s-au restituit pădurile revendicate, ieri, doar unul dintre ei a rămas consecvent deciziei pe care a luat-o și a ajuns la spital. „Astăzi (ieri-n.n.), la ora 11.00, medicul de familie din comună, doctorița Mirela Dascălu, a găsit la domiciliu numai trei persoane. Una dintre ele, de fapt, a declarat că a reintrat în grevă astăzi (ieri-n.n.) „, a spus doctorul Sorin Stancea, medic la Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Bacău. Dacă luni erau în greva foamei doi, iar marți li s-au alăturat alți patru, astfel că au ajuns la șase, miercuri, trei dintre aceștia au renunțat. Prin urmare, miercuri mai erau în grevă Costică Balcanu, Maria Balaș și Marius Căvăluș. Ieri, însă, Maria Balaș i-a declarat medicului că a decis să nu se mai înfometeze, iar Marius Căvăluș nu era acasă. în schimb, la domiciliu a fost găsit Iordache Oprea, el susținînd că de ieri a reintrat în grevă. Totuși, în urma investigațiilor medicale la care a fost supus de către doctorița Dascălu, s-a stabilit că protestatarul avea glicemia 90, iar tensiunea arterială 135/80, în limite normale. Singurul care, într-adevăr, se poate spune că a rămas fidel hotărîrii lui este Costică Balcanu, în vîrstă de 71 de ani. „El avea glicemia 63 și tensiunea arterială 200/100, ceea ce demonstrează că nu a mîncat și arată că starea sănătății lui s-a înrăutățit. De aceea, a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Comănești, unde a și fost internat, cu acceptul lui”, a mai spus reprezentantul ASP Bacău. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.