Pro musica

CHICK COREA – un virtuoz al claviaturilor

Radu CIOBANU

Pe numele său adevărat Armando Anthony Corea, s-a născut în 1941 la Chelsea – Massachussetts, devenind mai tîrziu un influent pianist, compozitor și șef de orchestră. Maestru al pianului alături de Herbie Kancock și Keith Jarrett, a devenit unul dintre stiliștii de vîrf care au urmat după Bill Evans și McCoy Tyner. Are un stil individual și recognoscibil și la sintetizatoare. în plus, a compus cîteva standarde incluzînd „Spain”, „La Fiesta” și „Windows”.
A început să cînte la pian la vîrsta de 4 ani, iar primele influențe au fost Horace Silver și Bud Powell. Și-a cîștigat experiența cîntînd cu grupurile lui Mongo Santamaria și Willie Bobo (1962 – 1963), Blue Mitchel (1964 – 1966), Herbie Mann și Stan Getz. A debutat ca lider cu discul din 1966 – „Tones For Joan’s Bones”, iar setul din 1968 (cu Miroslav Vitous și Roy Haynes) „Now he sings, Now he sobs” este considerat clasic. După un scurt stagiu cu Sarah Vaughan s-a alăturat lui Miles Davis ca înlocuitor gradual al lui Hancock într-o foarte importantă perioadă de tranziție. A fost convins să abordeze pianul electric și a realizat cu Davis albume importante: „Filles de Kilimanjaro”, „In a silent way”, „Bitches brew”. După ce l-a părăsit pe Davis, a ales să cînte jazz de avangardă cu Circle – un cvartet acustic – împreună cu Anthony Braxton, Dave Holland și Barry Altschul. Dar la finele lui 1971 și-a schimbat din nou orientarea.
După un scurt stagiu cu Stan Getz, a format „Return to Forever” -care a debutat ca avînd influențe braziliene în componența Stanley Clarke – bass, Joe Farrell – sax, Airto Moreira – percussion și Flora Purim – vocal. într-un an, Corea (cu Clarke, Bill Connors și Lenny White) au transformat „Return to forever” într-o trupă de fusion de mare intensitate. Aldi Meola l-a înlocuit pe Bill Conners la chitară și succesul a fost fulminant. Deși orientată spre rock, a menținut improvizația jazzistică și Corea a rămas ușor de identificat, chiar și sub barajul de electronice.
Cînd RTF s-a dizolvat, la sfîrșitul anilor ’70, Corea s-a reîntors la pianul acustic susținînd turnee în duet cu Gary Burton și Herbie Hancock, un trio cu Miroslav Vitous și Roy Haynes, tributuri lui Th. Monk și chiar și muzică clasică. în 1985 și-a format un alt celebru grup de fusion – The Elektric Band, împreună cu basistul John Patitucci, chitaristul Frank Gambale, saxofonistul Eric Marienthal și toboșarul Dave Wekl. Cîțiva ani mai tîrziu, împreună cu Patitucci și Wekl formează Akoustic Trio. După 1990 a continuat să conducă formații interesante. între 1996 – 1997 a întreprins turnee cu un all-star cvintet (incluzîndu-i pe Kenny Garrett și Wallace Rooney) care cînta versiuni moderne ale compozitorilor lui Bud Powell și Thelonious Monk.
Chick Corea rămîne o forță în jazzul modern și fiecare fază a dezvoltării sale muzicale este bine documentată de înregistrări.
A debutat în secolul XXI cu o pereche de discuri solo pian: „Solo piano – originals” și „Solo Piano – standards”, în anul 2000, urmat de „Past, present & futures” în 2001; „Rendezvous in New York” a apărut în 2003, fiind urmat de „To the Stars” în 2004; în 2006 a scos albumul „The ultimate adventure”. și Wallace Rooney) care cînta versiuni moderne ale com

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!