Valori de patrimoniu

Calendarul etern al nației

Corneliu CRISTEA

Adevărul că trecutul luminează prezentul trebuie să ne spună că cine nu are trecut nu și-l poate nici cumpăra, nici inventa și nici invoca. Armata română modernă de la Carol I încoace este, înainte de toate, temelia țării, ea a ținut în picioare această patrie apărîndu-i granițele și trasîndu-i viitorul: Independența, Reîntregirea, Libertatea, adică episoadele-far alcătuite din momente scrise, de cele mai multe ori, cu sînge în calendarul etern al acestei nații. Vechiul și nedezmințitul sentiment al istoriei noastre naționale și militare – cel de-al treilea instinct pe lîngă cel individual și social, pămîntul ce ne mai ține -, este locul unde ne îngropăm părinții, la mormintele lor ne întîlnim unii cu alții, de mii de ani, tămîind de rele. Stăpînim și aparținem acestui pămînt. în lume există multe simboluri, precum Cocoșul Galic, Frunza de Arțar, Statuia Libertății, Poarta Brandemburg, Muntele Fuji etc.; nu știm cu ce o fi mai bună mîncarea altora, dar dacă sarmalele noastre înseamnă simbol național, atunci să preferăm naționalism cu mămăligă completate cu smîntînă ce nu se face din lapte ce vine de la vaco – vacă de culoare mov, decît legume și fructe fără gust tratate cu substanțe avînd denumiri și formule chimice dătătoare de fiori pe șira spinării. Să rămînem aici, unde sînt multe de făcut și să muncim ca alții dacă nu ne prea primesc pe pămîntul lor decît la munci multe dintre ele nu prea onorante. Mîndria națională, în unele state occidentale, este o valoare intrinsecă a democrației. Arborarea drapelului, salutarea lui și oprirea cetățeanului în poziția de drepți la auzul Imnului Național, indiferent unde se află, se produce ca un reflex prin educație. Drapele sfințite, întărite în românism cu sprijinul Bisericii Ortodoxe, au primit puterea de a flutura cu demnitate, peste locuri, timp de 365 de zile pe an. Ele revarsă lumina tricoloră, ocrotitoare de istorie și identitate, peste românimea acestei țări. Sub unduirea lor, numele eroilor Oștirii căzuți la datorie au fost încrustate în bronzul și în marmora monumentelor și au fost consemnate în Cartea de Aur, în cronica unităților și marilor unități militare. Noi, cei rămași în viață, le pomenim din cînd în cînd numele. Mai rar cu glas tare, mai des cu inima, pentru că „memoria stă totdeauna la ordinele inimii” – după cum scria Rivarol și am uitat uneori de familiile acestora, care au pierdut stîlpul de nădejde al casei – pe cel mai drag părinte, fiu sau frate.
Există o lege care consfințește recunoștința Patriei față de cei căzuți la datorie, preoții îi pomenesc în sfintele liturghii, dar cu nimic nu se poate înlocui durerea din suflete. Ar trebui să fim mai des și mai aproape de familiile eroilor noștri, pentru că – vorbele lui Democrit: „Este ușor să găsești un prieten în fericire, foarte greu în nenorocire…”; ca și în cele ale lui Goethe: „Trei lucruri nu se cunosc decît la timpul lor – eroul pe cîmpul de luptă (ca jertfă supremă în numele datoriei), înțeleptul la mînie, prietenul la nevoie”.
Timpul așterne uitarea peste toți și peste toate. Eroii noștri au rămas și vor rămîne în memoria colectivă așa cum erau atunci cînd abia ieșeau din adolescență, la chemarea țării: tineri. Și nemuritori, pentru că nemurirea lor sîntem noi, trăind în comuniune cu ei, prin morala creștină. Avem datoria să-i readucem mereu la lumina jertfei date, a recunoștinței și a neuitării. Răcoarea bronzului și a marmorei să fie completată și însuflețită cu căldura inimilor noastre.ri de patrimoniu vineri 27 aprilie 07.

Calendarul etern al nației

Corneliu CRISTEA

Ade

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!