PELERIN ÂN ȚARA SFÂNTĂ

Patimile pelerinilor la Mormîntul Sfînt

Doru CIUCESCU

Tot creștinul plecat în pelerinaj în Țara Sfîntă dorește să fie martor la Minunea Sfîntului Foc produsă cu ocazia Sfîntului Paști la Sfîntul Mormînt, care este situat în cadrul unui edificiu impresionant, cu aspect de fortăreață, denumit Biserica Sfîntului Mormînt – de către catolici, sau Biserica învierii – de către ortodocși.
S-a întîmplat ca Sfîntul Paști din acest an să cadă în aceleași zile din calendar atît pentru catolici, cît și pentru ortodocși. Acest fapt a însemnat, pe lîngă o mare satisfacție ecumenică (de unire a tuturor religiilor), și o aglomerare sporită, de cel puțin un sfert de milion de pelerini pe străzile înguste, vechi de sute și mii de ani din cartierele creștin și musulman din apropierea Sfîntului Mormînt.
Am plecat de la hotelul de patru stele „Tal” din Tel Aviv la ora 1,00 noaptea pentru ca în cel mult două ore să ajungem la Ierusalim. în autocarul ultraconfortabil de „classe royale” atmosfera din grupul de turiști români era optimistă, nimeni nu bănuia cît va avea de pătimit. Ghidul ne-a prevenit într-un fel: „învierea Domnului are loc la ora locală 14 și pentru a avea șansa să intrăm în Biserica Sfîntului Mormînt trebuie să ajungem acolo cu noaptea în cap”. Prima surpriză!: am aflat că există o diferență între ora veche și ora nouă, mă rog, o problemă încîlcită, în care intrau în calcul atît calendarul iulian, cît și cel gregorian, precum și luna de pe cer.
Autostrada de la Tel Aviv la Ierusalim își merită numele, avînd parapet între cele două sensuri și trei sau chiar patru benzi de circulație pe fiecare parte. în plus, toți cei aproximativ 60 de kilometri erau luminați „a giorno”, cum numai în Belgia am mai văzut.
…Am ajuns la Ierusalim într-o mare parcare de lîngă poarta Iaffa. Era încă noapte. Aerul tare, de munte (doar ne găseam la peste 600 de metri altitudine) ne ajuta să ne sară somnul. Am urcat pînă am intrat pe poarta Jaffa, după care am ajuns într-o piață largă situată între cartierul creștin și ruinele „citadelei” regelui evreu Herod I (40 – 4 î.e.n.). Ghidul ne-a informat că în acel loc trebuia să ne întîlnim la ora 15, după înviere. De acolo, ni s-a spus că urma să coborîm pe o străduță care ducea spre Biserica Sfîntului Mormînt. Intrarea pe calea de acces nu se vedea din cauza mulțimii de pelerini. Unii picoteau în picioare, alții, mai prevăzători, ședeau pe scăunele pliante sau se întiseseră direct pe jos ori pe saltele improvizate. Se auzea vorbindu-se limbi slave și limbi aspre -armene și gruzine. Țările din estul Europei, după decenii de erezie comunistă, formau grosul pelerinilor. Mulți purtau veșminte preoțești sau călugărești. Am aflat că intrarea în străduță era blocată de armata israeliană pînă la ora șapte și jumătate. Deja, o sămînță de îndoială privind posibilitatea intrării în Biserica Sfîntului Mormînt încolțise în mintea grupului de români. Văzînd nemulțumirea acestora, ghidul israelian ne-a dus spre o altă cale de acces. Acolo, într-adevăr, accesul în străduța lată de cel mult șase metri nu era blocat, așa că s-a putut avansa cîțiva zeci de metri pînă la capătul cozii.
…Se făcuse ora 4,00 și timpul trecea tot mai greu. Barajul armatei era situat, undeva, la vreo 50 de metri mai jos. La un moment dat s-au auzit strigăte de groază. Un convoi de pelerini conduși de oameni în sutană, din spațiul ex-sovietic (nu spun numele) forțau trecerea prin mulțime. Stăteam înghesuiți între pereții străduței ca niște sardele și, totuși, noi și noi grupuri de pelerini fanatici din spațiul pruto – caucazian doreau să avanseze. Scopul scuză mijloacele. O protejam pe soție cît puteam mai bine. Mi-am amintit de pelerinii musulmani care mor la Mecca și intră direct în paradis!
…Ceasul arăta ora 9,00. încet, încet, duși de val, ne apropiasem și noi de barajul format de armată. Un zvon a trecut prin mulțime: accesul prin străduță va fi interzis pînă după înviere! Deziluzie totală.
…Ora 10,00. Un ofițer israelian a ridicat deasupra capului un cartonaș galben plastifiat și a anunțat că cine posedă o astfel de legitimație poate trece prin baraj. Aveam și eu o legitimație, dar de ziarist. Mi-am încercat norocul. A mers! „My wife”, le-am prezentat-o militarilor pe soție. Am ajuns la Biserica Sfîntului Mormînt. încă un baraj, dar polițist, și am intrat. O bucureșteancă ne-a auzit vorbind românește și ne-a întrebat cît ne-a costat legitimația, pentru că ea plătise unui militar 200 de dolari, dar cu condiția „să mă conducă pînă în biserică”. M-am uitat la legitimația ei. Era galbenă. „Am mai întîlnit doi români în biserică, dar ei au plătit doar 150 de dolari”, ne-a informat, cu invidie, pelerina din România. Noi nu plătisem ca să intrăm în Biserica Sfîntului Mormînt, dar pătimisem cît pentru cel puțin 200 de dolari.

le” atmosfera din grupul de turiști români era optimistă, nimeni nu bănuia cît va avea de pătimit. Ghidul ne-a prevenit înt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!