Finanțarea modernizării Podului de la Șerbănești stîrnește polemici

Administrator

Unul dintre proiectele majore ale actualei administrații a Bacăului – modernizarea Podului de peste Bistrița, cel de la Șerbănești – este din ce în ce mai contestat. Tot mai multe voci susțin că Primăria investește aici bani pe care i-ar fi putut folosi la alte proiecte.

Nu ideea modernizării podului este contestată, ci soluția aleasă de municipalitate, care a decis să finanțeze de la bugetul local lucrările, în condițiile în care podul este unul strategic și de el s-ar fi putut ocupa Guvernul. „Primăria Bacău consumă inutil energie pe acest pod, pentru că putea insista la Ministerul Transporturilor ca acesta să fie declarat de interes național și să fie reconstruit pe banii Guvernului”, consideră Ioan Chiriac, consilier județean PLD și unul dintre foștii colegi de partid ai primarului Romeo Stavarache. El spune că banii alocați de la bugetul local puteau fi folosiți în alte scopuri. De cealaltă parte, Primăria Bacău susține că o parte din banii folosiți pentru lucrările la pod au venit de la Guvern. „Domnul Chiriac, nefiind consilier local, ci județean, probabil nu cunoaște că pînă în momentul de față Primăria Bacău a atras de la Guvern fonduri de 112 miliarde de lei pentru acest pod”, susține Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al municipalității.
Tomescu este încrezător că Guvernul va continua să finanțeze lucrările de la pod, estimate la circa 10 milioane de euro (340 de miliarde lei). Pînă acum, municipalitatea a alocat din bugetul propriu 80 de miliarde de lei vechi. (Răzvan BIBIRE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.