Dacă ar fi să judecăm după programul comunicat de farmacii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău, în week-end și în zilele libere cu prilejul lui 1 Mai, un număr extrem de mic dintre ele vor fi închise. Dintre cele 125 de farmacii care au contract cu CAS Bacău, numai 20 nu lucrează sîmbăta sau duminica ori în zilele de sărbători legale. Astfel, sîmbătă sînt închise Farmliv, din Livezi, și Opencom, din Hemeiuși, sîmbătă și duminică – Analgin (Parincea), sîmbătă și în zilele de sărbătoare legală – Thymus (Balcani), duminică – Crisilfarm (Bacău), Elenafarm (Sascut), Elvaruj (Bacău), Madisfarm (Săucești), Mimesis (Cleja), Miorfarm (Bacău), R & T (Buhoci), Valfarm (Luizi Călugăra), Anilufarm (Oituz), Farmtopal (Onești) și Punctofarm (Bacău). Duminică și în zilele de sărbătoare legală nu vor fi deschise Iondorfarm (Onești), Globfarm (Bacău), Iondorfarm (Bacău) și Romanița (Dofteana), iar de 1 Mai-Bo-Ama (Bacău). în rest, toate cele 105 farmacii ar trebui să funcționeze după programul normal, inclusiv de 1 Mai. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.