Fiii rătăcitori

Mihai BUZNEA

Eterna și fascinanta Românie – celebrul album pritocit de un băcăuan de-al nostru ajuns mare dregător de treburi publice și, mai apoi, mare maestru al combinațiilor de culise -, continuă să inspire și astăzi faptele și interesele multora dintre compatrioții noștri puși pe căpătuială nu contează prin ce mijloace și procedee. Aflu, de-o pildă, că un tînăr polițist timișorean, fiu al unui deputat psd-ist de Timiș, a fost pus la popreală de niște colegi de breaslă care l-au cam prins cu mîna prin buzunarele, pardon – cardurile unor concitadini, pe care i-a ușurat de vreo opt sute de milioane de lei vechi. Bani pe care i-a împărțit cu gașca, se-nțelege, fiindcă în afacerile de acest gen nu poți acționa solo, ci doar în rețea de tip mafiot. Nu contează cum procedau (n-aș vrea să le servesc și altora idei pe de-a gata), ci doar faptul că banda opera la sigur și cu riscuri minore. Pînă la un punct. Ghinionul lor că au fost găbjiți și priponiți, găinari de duzină – i-au numit unii, și-au pus pielea la saramură pentru niscai mărunțiș. Azi se fură cu milioanele; de euro, de dolari… Mă rog, chiar și asta poate fi o părere, bună – rea. Dar gaura rămîne, cu protagoniști în uniformă. Dacă nici în polițiști nu mai poți avea încredere, atunci în cine?! – se lamentează un român bătut de soartă, întrebîndu-se retoric: ce fel de țară o mai fi și asta?! Aș fi tentat să-i răspund: una la fel ca oricare alta, nici prea bună, nici prea rea, dar reușesc să mă opresc la timp înainte de a cădea în păcatul neadevărului. N-or fi ei, polițiștii noștri, mai negri decît dracul, și nici ai altora îngerași făr’ de prihană, dar ăștia din urmă oricum știu de frica celui de sus, a legii și de respectul față de omul de pe stradă pe care-s puși să-l protejeze. Și căruia îi cere să respecte legea.
Dar, pentru a nu-l lăsa în dilemă pe conaționalul curios și revoltat, revin la obsesia lui: ce fel de țară o mai fi și asta în care fiecare face ce vrea și cum vrea?! S-au dat, și încă se mai dau răspunsuri. Cel dintîi care și-a dezmierdat plaiul mioritic cu vorbe de alint a fost Eminescu, care l-a numit Țara de dor. Mihail Sadoveanu a prea-slăvit-o în Țara de dincolo de neguri. Reporterul inegalabil care a fost Geo Bogza a descris-o magistral în reportajele-poem adunate în volumul Țara de piatră, iar poetul băcăuan Sergiu Adam a nemurit-o prin versurile din Țara de lut. Din această strălucită colecție bibliografică s-ar părea că lipsește tocmai cartea care să definească prezentul: ea s-ar putea numi Țara de hoți. Sună prozaic, dar și incitant. Neverosimil, dar adevărat. Din păcate. De fapt, volumul se scrie zi de zi, de șaptesprezece ani încoace și-i are printre eroii-protagoniști nu doar pe polițiști. Demnitari, parlamentari, funcționari publici de înalt nivel, dar și ceva plevușcă, șmecheri, găinari, hoțomani, bișnițari, pești, manglitori alcătuiesc o ierarhie a celor care fraudează tot ce se poate, tot ce a mai reușit să scape de lăcomia lor și-a altora. Așa că tînărul polițist timișan și cazul său nu reprezintă decît un episod minor în cazierul infracțional românesc post-decembrist. Numai proștii și ageamiii sînt prinși. Marile capete nu cad în plase, reușesc să le evite. Și astfel Țara de hoți rămîne o mamă bună pentru fiii ei rătăcitori. în travesti, sau în uniformă. parlamentari, funcționari publici de înalt nivel, dar și ceva plevușcă, șmecheri, găinari, hoțomani, bișnițari, peș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!