Numită de mulți „experiment”, teza cu subiect unic la clasa a VII-a are șanse să devină regulă. Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, prezent ieri în Bacău, a declarat că intenționează să extindă acest sistem de evaluate și la celelalte clase de gimnaziu. „Teza cu subiect unic e un instrument foarte bun pentru a face o radiografie la un moment dat asupra stării învățămîntului. Nu instrumentul e greșit, el ne arată o realitate care poate fi mai puțin plăcută pentru noi. Ideea de la care a pornit totul a fost ca genul acesta de teze, duse pe toată perioada gimnaziului, să înlocuiască Testele Naționale la sfîrșitul clasei a VIII-a.Tezele pot evalua pe parcursul întregului gimnaziu cum a învățat acel copil în fiecare semestru și, la final, făcînd media pe tezele naționale cu subiect unic, poți face o ierarhie pe copii pentru admiterea la liceu. Sînt ferm convins că o voi extinde și la celelalte clase și abia apoi, cînd vom vedea care sînt acordurile fine care trebuie făcute acestui sistem, o vom aplica”, a declarat Cristian Adomniței. Ministrul Educației a precizat că atît timp cît teza cu subiect unic se află în fază de experiment nu va conta pentru admiterea în liceu și că această regulă va fi aplicată cu prima generație care intră în gimnaziu la momentul deciziei. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.