Mai bine de o zecime din persoanele desemnate să conducă sau să fie locțiitori de președinți ai secțiilor de votare și-au dat demisia din aceste funcții. Dumitru Popa, secretarul municipiului Bacău, spune că, pînă la această oră, aproape 20 din cei 118 președinți de secții de votare au renunțat să se mai ocupe de problemele legate de alegeri. În opinia secretarului Popa, principalul motiv pentru care este înregistrat acum acest val de demisii este indemnizația prea mică și numărul mare de probleme pe care președinții secțiilor de votare le au de rezolvat. „Indemnizația stabilită prin lege este de 250.000 de lei pe zi, iar cea de hrană este de 50.000 de lei. Nici nu știu ce mîncare poți să îi cumperi din banii ăștia unui om care este nevoit să stea o zi întreagă în secția de votare”, se întreabă secretarul Popa. Pentru a rezolva, cît de cît, această problemă și a elimina o parte din discuțiile care s-ar putea isca pe marginea gustărilor ce ar putea fi cumpărate din această sumă, organizatorii alegerilor au venit cu soluția ca, la nivelul municipiului Bacău, banii cuveniți drept indemnizații să fie înmînați persoanelor îndreptățite să îi primească în ziua alegerilor. „În felul acesta își vor putea cumpăra singuri ce vor dori din acești bani și vom elimina, cred eu, cel puțin măcar o parte din eventualele discuții”, mai este de părere Dumitru Popa. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns